COD GALBEN: 02-06-2025 ora 15 Intre 15:30 si 17:00 se va semnala Averse care vor acumula 15...20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Neamţ, Județul Iaşi;
Ciolacu: Anul viitor, România va plăti numai dobândă un miliard de euro anual la datorie făcută în ultimele 7 luni de către Guvern. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că "anul viitor, România va plăti numai dobândă un miliard de euro anual la această datorie făcută în ultimele 7 luni de către Guvernul Orban", care se ridică la peste 25 de miliarde de euro, potrivit Adevărul.
Tăriceanu: Bate un vânt de libertate ca în decembrie 1989! „(...) Avem şansa să repunem România pe făgaşul democratic! Avem şansa să redeschidem bisericile, şcolile, teatrele, pieţele, spitalele şi să revenim la vremurile bune!”, spune Călin Popescu Tăriceanu, candidat Pro România, cu mai puţin de două zile înainte de alegerile parlamentare, menţionează Cotidianul.
Năstase detonează bomba: Iohannis şi liberalii vor cere asta la Bruxelles! Ce se întâmplă cu pensile speciale după alegeri? Fostul premier Adrian Năstase susţine că preşedintele Klaus Iohannis intenţionează, cu ajutorul viitorului Parlament, să desfiinţeze pensiile speciale ale magistraţilor, în ciuda faptului că toate demersurile anterioare au fost declarate neconstituţionale de către CCR, arată Evenimentul Zilei.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. În ce condiţii putem vota în altă localitate decât cea de domiciliu. Cetăţenii români cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică, 6 decembrie, la urne pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor care vor face parte din Parlamentul României în următorii patru ani. În principiu, există concepţia că la alegerile parlamentare nu se poate vota decât în localităţile de domiciliu, însă, în anumite condiţii, alegătorii pot vota şi în alte localităţi, potrivit Gândul.ro.
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui centru pentru arşi la spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Guvernul a aprobat, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, o Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui centru de arşi şi reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziţionare şi conectare a Departamentelor Urgenţă, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii 'Grigore Alexandrescu' din Bucureşti, conform Hotnews.ro.
Lista ţărilor din „zona galbenă” a fost actualizată. Persoanele care vin din aceste ţări trebuie să stea în carantină timp de 14 zile. Statele din zona galbenă sunt: Georgia, Serbia, Luxemburg, Muntenegru, Croaţia, Andorra, Lituania, Slovenia, San Marino, Liechtenstein, Austria, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Curasao, Polinezia Franceză, Suedia, Macedonia de Nord, Portugalia, Elveţia, Polonia, Iordania, Italia, Bulgaria, Armenia, Cehia, Kosovo şi Danemarca, anunţă Jurnalul.ro.
Fostul director Unifarm, urmărit penal de DNA. Fostul şef Unifarm este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi încheiat cu o societate comercială, ce nu era avizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuţia "măştilor chirurgicale cu trei pliuri", un contract de achiziţii publice ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 de astfel de măşti, arată România Liberă.
Monica Anisie bifează o premieră: Programele şcolare pentru cele 425 de discipline din învăţământul special. Conform ministrului Educaţiei, Monica Anisie, aceste programe şcolare pentru învăţământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru aprobate prin OMEN nr.3.662/2018 şi reprezintă o premieră prin prisma faptului că faţă de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ţinând seamă de tipurile de dizabilitate, şi nu gradele de deficienţă, menţionează Stiripesurse.ro.
Procurorul Călin Nistor, care a condus DNA după revocarea lui Kovesi, şi-a depus la CSM cererea de pensionare. Procurorul DNA Călin Nistor (50 de ani), delegat in prezent în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul acestei structuri specializate din DNA, şi-a depus la CSM cererea de pensionare din magistratură. Solicitarea acestuia urmează să fie discutată în sedinţa din 8 decembrie, precizează Ziare.com.
CFR: 72 de trenuri vor circula 24h/24h, începând din 12 decembrie, între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Lucrările de dublare a liniei CF executate între Mogoşoaia - Baloteşti şi de construcţie a noii linii pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti au fost finalizate şi recepţionate. Pe noua cale ferată urmează să circule non-stop 72 de trenuri de la trei operatori de transport feroviar de călători, potrivit Economica.net.
Titlurile de stat pentru populaţie vândute în noiembrie de Ministerul Finanţelor Publice intră luni, 7 decembrie, la tranzacţionare la bursă. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat investitorii că luni, 7 decembrie, vor intra la tranzacţionare cele trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie din programul Fidelis derulat de Ministerul Finanţelor Publice prin piaţa de capital în perioada 9-27 noiembrie, scrie Ziarul Financiar.
Cine a avut un test pozitiv în ultimele 90 de zile, nu se mai carantinează la sosirea în România. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea numărul 56, prin care a fost actualizată lista ţărilor şi zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. Printre noile prevederi este şi aceea că persoanele care au avut un test pozitiv pentru Covid în ultimele 90 de zile şi au trecut cel puţin 14 zile de la acesta nu mai trebuie să intre în carantină la sosirea în România, potrivit QMagazine.ro.
Ionel Dănciulescu, dezvăluiri incredibile: „Contra a fost trădat de personajul principal, care a dispărut! Jucătorii voiau să-l bată pe Rufo Collado”. Ionel Dănciulescu, 43 de ani, fostul team-manager al lui Dinamo, critică dur managementul spaniol al clubului şi confirmă că jucătorii „câinilor” voiau să-l bată pe directorul sportiv Rufo Collado, iritaţi de promisiunile neîndeplinite, menţionează Gsp.ro.
România se pregăteşte pentru meciul decisiv cu Polonia: “Nu ne permitem luxul să facem schimbări!”. Calculele de calificare sunt destul de simple. România se califică în grupele principale dacă se va impune în faţa polonezelor. Singurele complicaţii pot apărea dacă Germania pierde în faţa Norvegiei şi Poloniei, caz în care se va face un clasament în trei pentru calificare, scenariu în care Germania, Polonia şi România ar avea câte 2 puncte, potrivit Fanatik.ro.
AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru)
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.