COD GALBEN: 22-03-2025 ora 10 Intre 23 martie, ora 9 - 23 martie, ora 23 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Deputaţilor a votat pentru redeschiderea pieţelor. Iohannis ia decizia finală. Ciolacu, către PNL: V-aţi bătut joc de oameni! Pieţele în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, dar şi talciocurile pot rămâne deschise în perioada stării de alertă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, a decis azi Camera Deputaţilor, dominată de majoritatea PSD. Amendamentul a fost depus de liderul PSD Marcel Ciolacu. Legea merge la Cotroceni pentru promulgare, potrivit Adevărul.

 

Probleme mari pe Fregata Regina Maria. Fregata Regina Maria îşi încheie misiunea NATO din Marea Mediterană, mai devreme decât era planificat, după ce, mai mulţi militari aflaţi la bord au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, menţionează Cotidianul.

 

Noi modificări la Codul Penal adoptate de deputaţi! Măsuri sporite de protecţie a minorilor. Deputaţii au adoptat o serie de măsuri referitoare la infracţiunile de furt, dar şi măsuri care aduc protecţie sporită pentru minori în cazul a diverse infracţiuni comise împotriva lor, arată Evenimentul Zilei.

 

Eugen Tomac: ”PMP cere renunţarea la tactica de sperietoare permanentă a populaţiei şi trecerea la un alt plan de acţiune a autorităţilor, care să vină atât în sprijinul pacienţilor, cât şi al medicilor şi personalului medical”. ”(...) Doar alarmarea populaţiei nu este suficientă, scrie Eugen Tomac pe pagina sa de socializare, iar una dintre soluţii ar fi transformarea spitalelor non-COVID în spitale COVID, cu atât mai mult cu cât există cel puţin 30 de spitale care ar putea fi folosite în pandemie (...)”, scrie Gândul.ro.

 

Deputaţii au respins desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române. Senatul decide dacă Ion Iliescu va conduce în continuare institutul. Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, menţionează HotNews.ro.

 

Senatul poate arunca, mâine, în aer alegerile din 6 decembrie. Conducerea Senatului a reuşit să întrunească, pentru prima dată după două săptămâni, cvorumul de şedinţă pentru convocarea Biroului Permanent. Miza este una extraordinară, deoarece trebuie dezbătută, rapid, cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la legea privind dreptul Parlamentului de a stabili data alegerilor legislative, anunţă Jurnalul.ro.

 

Armata Română îşi modernizează radarele. Cabinetul Orban a aprobat, printr-o Hotărâre de Guvern, o propunere a Ministerului Apărării Naţionale privind modernizarea celor mai puternice radare aflate în dotatea Forţelor Aeriene ale României, arată România Liberă.

 

Marile companii sfidează Guvernul! Violeta Alexandru: ”Nu s-a înţeles mesajul obligativităţii decalării programului angajaţilor”. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, la finalul unei vizite de lucru efectuate la Sfântu Gheorghe, că a constatat, că firmele mari nu au înţeles mesajul obligativităţii decalării programului de lucru al angajaţilor în scopul prevenirii răspândirii noului coronavirus, tratând cu lejeritate această cerinţă, scrie Stiripesurse.ro.

 

Cîţu: PSD îşi lansează programul pentru sărăcirea românilor. Guvernarea PSD a însemnat 500 de modificări la Codul fiscal, naţionalizarea de facto a Pilonului II de pensii. Ministrul Finantelor Publice, Florin Cîţu, afirma că "PSD îşi lansează programul pentru sărăcirea românilor", referindu-se la ceea ce a însemnat, în opinia sa, guvernarea PSD: 500 de modificări la Codul fiscal, TVA defalcat şi naţionalizarea de facto a Pilonului II de pensii, potrivit Ziare.com.

 

A apărut ghidul de finanţare pentru programul “Electric Up", de 100.000 de euro pentru firmele din HORECA. Prin programul Electric Up statul acordă o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro formelor din sectorul HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, anunţă Economica.net.

 

Economia României va scădea cu 5% în 2020 şi deficitul bugetar va fi de 9,2% din PIB. În 2021 economia va creşte cu doar 3%. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) prognozează că economia României va scădea cu 5% în 2020, iar revenirea va fi lentă , cu o creştere de doar 3% în 2021. Economiştii BERD atrag însă atenţia că situaţia economică este foarte fluidă şi poate fi influenţată de mai mulţi factori, arată Ziarul Financiar.

 

Salariul mediu net a crescut cu 46 lei în septembrie. Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în septembrie, de 3.321 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 46 lei (+1,4%), iar câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat la 5.414 lei, mai mare cu 77 de lei (+1,4%), arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit QMagazine.ro.

 

Primele reacţii după come-back-ul lui Papură: „Gata, am renunţat la titlu?”. Numirea lui Corneliu Papură la CS Universitatea Craiova a fost oficializată astăzi de olteni. Instalarea lui „Papi” la cârma fostului lider din Liga 1, o soluţie care pare una temporară, a provocat un val de reacţii printre fanii alb-albaştrilor din mediul online, menţionează Gsp.ro.
 

Simona Halep, pusă în gardă după ce a câştigat procesul cu ANAF: „Vor face o şmecherie!“. Simona Halep are de recuperat aproximativ 40.000 de euro de la ANAF, după ce a obţinut în instanţă decizia că a fost executată silit nelegal. Avocatul Adrian Cuculi o avertizează însă că fiscul ar putea apela la diverse artificii, potrivit Fanatik.ro.  

 

 

AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru) 

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.