PNL Neamţ o susţine fără echivoc pe Elena Lasconi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, joi, senatorul Eugen Ţapu-Nazare.
Parlamentarul nemţean a subliniat că alegerile prezidenţiale din 8 decembrie sunt cruciale şi nu mai fac referire la confruntarea dintre doi candidaţi, ci despre viitorul României ca ţară democrată, membră a Uniunii Europene.
"Avem de ales între Vest şi Est, între bine şi rău, între continuarea parcursului pro-european şi pro-atlantic şi întoarcerea cu faţa către Rusia. Pericolul ca România să intre în sfera de influenţă a Rusiei este cât se poate de real", a precizat, într-un comunicat de presă, Eugen Ţapu-Nazare.
Senatorul a explicat că, din punct de vedere economic, consecinţele unui asemenea scenariu sunt "catastrofale" pentru că investitorii străini vor ocoli România, iar cei deja prezenţi vor reloca afacerile în ţările vecine.
"Prăbuşirea leului este iminentă, iar specialiştii prognozează un curs de 7 - 7,5 lei pentru un euro. Amploarea dezastrului va fi amplificată de pierderea finanţărilor Uniunii Europene, de circa 80 de miliarde de euro. Fiecare român va fi afectat prin pierderea puterii de cumpărare, dobânzi mai mari, inflaţie crescută şi un cost mai ridicat al traiului. Voci puternice din societatea civilă, oameni de afaceri, Biserica Ortodoxă Română, numeroase personalităţi publice au reacţionat la unison şi au condamnat extremismul şi propagarea ideilor anti-europene", a adăugat Eugen Ţapu-Nazare.
Acesta a transmis un mesaj de unitate şi o viziune a României orientată către vest. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |