COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, candidatul formaţiunii la Preşedinţia României, a declarat joi seara, la Sighişoara, că a discutat cu ceilalţi membri din conducerea formaţiunii şi că niciunul nu a luat legătura cu Elena Lasconi, liderul şi candidatul USR.

Nicolae Ciucă a reacţionat la declaraţiile de joi ale Elenei Lasconi, care a afirmat că ar fi primit ameninţări şi intimidări din "zona PNL" pentru a se retrage din cursa prezidenţială, dar că ea nu va ceda.

"Sunt împreună cu prim-vicepreşedintele Dan Motreanu, am discutat şi cu ceilalţi membri din conducerea partidului. Am reuşit să-i sun pe toţi, în ordinea ierahică, pe primii 10. Niciunul nu a luat legătura cu doamna Lasconi, cu atât mai puţin să fi discutat despre acest subiect. Cred că dumneaei încearcă să acopere lipsa de pregătire cu astfel de mesaje, pornind de la faptul că atunci când ne-am văzut la Primăria Capitalei a ieşit şi a spus, fără să-i fi cerut nimeni, că îi solicită primarului general al Capitalei să facă trei sondaje cu trei firme diferite şi în funcţie de cel care se poziţionează pe prima opţiune, să rămână în cursă. Ori n-a fost niciodată discuţia despre aşa ceva. Ca atare, prefer să rămânem ancoraţi în realitate, într-o campanie serioasă, pe programe, pe proiecte, să ne mobilizăm electoratul. Şi eu mizez foarte mult pe electoratul Partidului Naţional Liberal, pe susţinătorii noştri", a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută la Sighişoara.

Ciucă a spus că a fost în majoritatea regiunilor ţării şi s-a întâlnit cu cetăţenii şi că PNL are un mesaj de încredere şi de susţinere din partea oamenilor.

"Rămânem la fel de ancoraţi în ceea ce înseamnă dialogul cu românii, partea aceasta de aşteptare pe care o au de la noi, în sensul în care, aşa cum ne-am angajat prin viziunea programului prezidenţial, să venim cu măsurile liberale pentru a asigura prosperitatea şi siguranţa românilor. Să venim cu acele măsuri din programul de guvernare prin care să ne ocupăm într-adevăr de familii, de comunitate şi de ţară. Şi dacă vine vorba de toate acestea, vă rog să vedeţi. Este foarte simplu, peste tot acolo unde avem administraţii liberale, acolo s-au dezvoltat poli de evoluţie economică în ţara noastră, acolo sunt cele mai pregnante investiţii, acolo există în continuare spaţiu pentru ca investitorii români, capitalul român să se dezvolte şi, de asemenea, să avem o prezenţă susţinută a investiţiilor străine", a afirmat Nicolae Ciucă.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat, joi, că nu poate să dea mai multe detalii, însă a menţionat că "domnul Ciucă şi PNL sunt mult mai ocupaţi să încerce să mă intimideze decât să îşi facă treaba".

"Şi să ştiţi că sursele acelea care vă spun că PNL discută cu mine să mă retrag vă intoxică. Nu mă retrag, oricâte ameninţări aş primi. Şi, credeţi-mă, sunt multe şi de la cel mai înalt nivel. Sunt prea ocupaţi cu mine, singurul candidat de bună credinţă, dar văd că pe George Simion îl protejează cât pot şi au grijă să îl facă mare", a afirmat Lasconi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USR. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.