Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat, joi, că au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă.
"Au început plăţile pentru despăgubiri în valoare de 1.000 de lei pe hectarul afectat de secetă. În total, peste 2 miliarde de lei vor intra în următoarele zile în conturile fermierilor", a declarat ministrul, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, pe tema măsurilor din domeniul Agricultură cuprinse în programul de guvernare al partidului pentru perioada 2025 - 2028.
Ministrul Agriculturii a precizat că, până la această dată, sprijinul acordat fermierilor români de către Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu se ridică la aproape 7 miliarde de euro - fonduri din bugetul naţional şi europene.
"În următorii patru ani, am prevăzut o sumă destul de importantă pentru Ministerul Agriculturii prin investiţii multianuale de aproape 10 miliarde de euro în agricultură, la care adăugăm adăugăm 2,37 miliarde de euro pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii", a spus Barbu.
El a informat că, în următoarele luni, se va semna contractul de finanţare pentru canalul de irigaţii Siret - Bărăgan, iar începând cu luna aprilie, practic, vor începe lucrările la primii 30 de kilometri.
"Această lucrare complexă face parte din programul PSD de 1 miliard de euro - Apă în Câmpia Română - prin care vom creşte suprafaţa irigabilă în următorii patru ani la peste 2,8 milioane hectare. Prin aceste investiţii, România va deveni principalul furnizor de cereale din Europa", a susţinut ministrul.
Conform acestuia, suplimentar se va veni cu un program pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii în valoare de 500 milioane de euro, prin intermediul căruia fermierii vor putea face astfel de lucrări şi îşi vor putea achiziţiona echipamente.
"În continuare, în următorii patru ani, vom asigura apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii şi să plătim jumătate din facturile la energie electrică folosită pentru pomparea apei", a indicat ministrul Agriculturii.
Florin Barbu a adăugat că ministerul este pregătit să extindă programul privind înfiinţarea de panouri fotovoltaice pe suprafaţa canalelor de irigaţii din fonduri europene. Pe 15 decembrie urmează să fie lansată o nouă sesiune a programului privind independenţa energetică în fermele şi unităţile de producţie în valoare de 300 milioane de euro, a completat el.
Programul de guvernare al PSD prevede 1,4 miliarde de euro pentru înfiinţarea de noi ferme de reproducţie şi îngrăşare în sectorul creşterii porcilor şi în cel avicol.
"De anul viitor, România va importa cu 1,5 milioane de purcei mai puţin, pentru că aceştia provin din fermele care sunt deja construite într-un an şi jumătate şi deja au intrat în proces de populare", a menţionat ministrul Agriculturii.
El a subliniat că programele de susţinere a legumelor româneşti, sprijinirea fermierilor din zona montană, dezvoltarea agriculturii bio şi plata subvenţiilor pentru fermieri trebuie să continue.
Programul de guvernare al PSD cuprinde şi măsuri pentru sprijinirea procesării în România. Astfel, va fi adăugat un nou program de procesare, Romaliment, cu un sprijin de 1 miliard euro - scheme de ajutor de stat pentru investiţii în retehnologizarea, modernizarea şi extinderea unităţilor deja existente de procesare a materiilor prime agricole, a explicat Barbu.
Potrivit acestuia, se are în vedere revitalizarea liceelor agricole, acordarea unei prime de angajare în agricultură pentru care bugetul este de 30 milioane de lei şi extinderea programului de instalare a tinerilor fermieri derulat din fonduri europene. În ultimul an, peste 1.700 de tineri fermieri s-au instalat în România cu un sprijin financiar de 70.000 de euro în bazinul legumicol, a precizat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |