COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 00:05 si 03:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Constanta;
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, de luni până miercuri, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol, informează Administraţia Prezidenţială.
"Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum şi multitudinea domeniilor în care există potenţial şi interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de şef de stat din ultimii 16 ani", precizează aceeaşi sursă.
În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel "Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România - Republica Coreea", un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani.
Vizita în Coreea de Sud va debuta luni, cu ceremonia depunerii unei coroane de flori la Cimitirul Naţional din Seoul şi un tur informativ al Panmunjom (Joint Security Area) din Zona Demilitarizată.
Marţi, Klaus Iohannis va fi primit de omologul său Yoon Suk Yeol. Consultările politice dintre cei doi şefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii. Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile inter-umane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state.
În prezenţa preşedintelui României şi a preşedintelui Republicii Coreea vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relaţiei bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior, cooperarea în situaţii de urgenţă şi managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului şi sportului.
Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României la Seoul fac parte şi membri ai Guvernului României - ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relaţiei economice bilaterale şi pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seoul, 25 martie 2024).
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Complexul de producţie Doosan Enerbility, Changwon, (Busan), unde va avea o serie de discuţii cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări şi oportunităţi în domeniul energiei regenerabile şi al reactoarelor modulare mici (SMR).
Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească "Insight Romania".
Republica Coreea este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |