COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, anunţă că vineri va avea loc o nouă întâlnire între liderii coaliţiei pe tema comasării alegerilor, în cadrul căreia se va discuta în ce măsură o astfel de variantă este realizabilă din punct de vedere tehnic.
"Cu comasarea a rămas foarte bine, în acest moment, avem alegeri conform legii. Avem patru rânduri de alegeri, cu adevărat, cum am avut şi crize suprapuse, anul acesta vom avea şi alegeri suprapuse, într-un singur an, patru rânduri de alegeri . (...) În primul rând avem o legislaţie. (...) Sunt lucruri bune pentru democraţie, ce înseamnă esenţa democraţiei, o prezenţă cât mai mare la vot. În cazul unei comasări, ştim cu toţii că la alegerile europarlamentare, de obicei, prezenţa este foarte scăzută, dacă nu inventăm un referendum pentru penali, pe care pe urmă îi punem pe liste. Şi atunci s-a venit cu această idee că ar fi chiar mai democratic. Alţi colegi din opoziţie au zis: 'Domne' nu e democratic, că, de fapt, direcţionaţi un vot'. Am văzut că şi în alte state europene se face această comasare, am văzut că Austria a anunţat şi acum a anunţat că nu ar fi aşa democratic să le facă, deci, este evident că fiecare are specificului lui şi părerile lui", a declarat, marţi, Marcel Ciolacu.
El a explicat că trebuie ţinut cont şi de posibilităţile tehnice de realizare a comasării.
"Într-o coaliţie vorbim mereu, am înţeles că o să încercăm. (...) Eu am, următoarele zile am o şedinţă G2G în Italia cu doamna prim-ministru Meloni. Şi a rămas, când mă întorc, o să mai stăm de vorbă, vineri, pe acest subiect, să vedem tehnic cum se face. Şi aici am vrut şi părerea domnilor primari şi am stat cu dânşii de vorbă, tehnic cum sunt, sunt două birouri, e un birou comun? Vrem şi părerea STS, deci nu e un lucru în care ne aruncăm cu capul înainte, luăm o decizie şi pe urmă vedem că, tehnic, nu o putem pune în aplicare", a spus Ciolacu.
Întrebat unde nu s-a înţeles PSD cu PNL pe tema comasării alegerilor, liderul social-democrat a punctat că nu există încă toate informaţiile legat de cum ar urma să se desfăşoare scrutinele.
"Specificul fiecăruia şi, mai ales, nu avem toate informaţiile cum se vor desfăşura aceste alegeri, ţinând cont că sunt suprapuse. Să nu cumva să încurcăm, din dorinţa de a fi mai multă lume la vot, de fapt să viciem un rezultat al alegerilor. În momentul acesta, AEP face o informare pe legislaţie. La toţi ne trec lucruri prin cap, câteodată bune, câteodată nu foarte bune. Haideţi să vedem dacă se pot şi pune în aplicare", a declarat Marcel Ciolacu.
În context, el a subliniat că nu va cere niciodată liberalilor să renunţe la un candidat în favoarea PSD la alegerile prezidenţiale.
"Nu a fost o discuţie - am văzut tot felul de discuţii - că vrea PSD să dea preşedintele, vrea PNL. Vă spun că nu au fost aceste discuţii. Eu nu-l jignesc pe Nicolae Ciucă şi deci nu voi cere niciodată PNL să renunţe la un candidat în favoarea PSD şi nici Nicolae Ciucă nu-mi va solicita mie niciodată acest lucru, pentru că m-ar jigni. Eu v-am spus un lucru cât se poate de corect şi uman. Eu ştiu că e greu să înţelegem că există relaţii de respect chiar şi între adversari politici. Uitaţi că există", a adăugat premierul.
Şeful Executivului a participat, marţi, la Sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România. AGERPRES/ (A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Romaşcanu (PSD): Nu putem ieşi în faţa românilor cu o negociere doar pentru un rând de alegeri
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |