COD GALBEN: 02-06-2025 ora 13 Intre 13:35 si 14:30 se va semnala averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni. in Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat, luni, că proiectele legilor Educaţiei au fost aprobate de conducerea partidului şi urmează ca în această săptămână să aibă loc o întâlnire a coaliţiei de guvernare pentru a se stabili calendarul adoptării lor, în condiţiile în care trebuie finalizate până cel târziu la începutul lunii aprilie.

"În legătură cu Legile Educaţiei, au fost prezentate concluziile la nivelul doamnei ministru şi la nivelul comisiei de specialitate din Partidul Naţional Liberal. Au fost supuse aprobării aceste proiecte, astfel încât la viitoarea dezbatere în coaliţie să putem să susţinem proiectele de lege aşa cum arată ele în forma actuală", a precizat Ciucă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

Calendarul adoptării în Guvern şi Parlament va fi stabilit în coaliţia de guvernare.

"În acest sens, sigur, am discutat cu partenerii de coaliţie şi urmează ca săptămâna aceasta să avem din nou o întâlnire şi să agreăm calendarul prin care Legile Educaţiei să fie aprobate la nivelul Guvernului, ulterior să fie transmise la Parlament pentru dezbatere şi aprobare", a completat Ciucă.

El a amintit că aceste legi sunt jaloane în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Legile Educaţiei sunt jaloane în PNRR. Avem obligaţia ca acestea să fie aprobate în timp cât mai scurt. Din punctul meu de vedere, nu mai târziu de sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie să fie aprobate", a adăugat liderul PNL. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

 

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.