COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 03:00 si 04:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților, Județul Harghita; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 03:00 si 04:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Zona joasă a județului Caraş-Severin, respectiv zona localităților, Județul Caraş-Severin, Județul Timiş; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 02:30 si 03:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Iaşi; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 02:30 si 03:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Vâlcea;
Castellon de la Plana - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: România şi Spania sunt de acord să înfiinţeze un grup de lucru în vederea analizării soluţiilor pentru acordarea dublei cetăţenii membrilor comunităţii române din Spania, se arată în declaraţia comună adoptată, miercuri, de premierii Nicolae Ciucă şi Pedro Sanchez, cu ocazia primei şedinţe comune a Guvernelor de la Bucureşti şi Madrid, desfăşurată la Castellon de la Plana.
România şi Spania sunt state prietene şi aliate în Europa, în spaţiul euroatlantic şi pe scena internaţională, care au construit o "excepţională" relaţie de încredere, bazată pe legăturile interumane între cele două naţiuni, se menţionează în document.
"Prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Regatului Spaniei reprezintă o oportunitate pentru ca cele două ţări să celebreze legăturile lor istorice şi culturale. Acestea sunt susţinute de contribuţia comunităţii dinamice şi de mari dimensiuni a românilor din Spania, care a contribuit timp de decenii la coeziunea socială şi la dezvoltarea economică a societăţii spaniole, în timp ce şi-a păstrat propria identitate. Ne exprimăm convingerea fermă că nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Spania poate reprezenta un catalizator pentru continuarea asigurării unor condiţii favorabile pentru comunitatea română din Spania şi pentru comunitatea spaniolă din România, astfel încât acestea să prospere şi să contribuie mai departe la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Prin urmare, cele două ţări sunt de acord să înfiinţeze un grup de lucru în vederea analizării soluţiilor pentru acordarea dublei cetăţenii membrilor comunităţii române din Spania", se evidenţiază în declaraţia comună.
Totodată, România şi Spania îşi exprimă satisfacţia pentru relaţia lor economică semnificativă, care s-a intensificat în mod considerabil de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007.
"Acestea încurajează dezvoltarea acestei relaţii, în special în sectoare cheie pentru ambele ţări, cum ar fi energia din surse regenerabile, infrastructura de transport, industria auto, alte industrii prelucrătoare, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, cercetare şi dezvoltare, agricultură, digitalizare şi turism. Pentru a asigura continuarea avansării acesteia, recunoaştem importanţa dezvoltării unui cadru de reglementare stabil şi pregătit pentru viitor", au transmis cei doi prim-miniştri.
România şi Spania, care au încheiat un Parteneriat strategic în anul 2013, intenţionează să consolideze şi să dezvolte dialogul politic şi cooperarea prin intermediul consultărilor periodice la diverse niveluri cu privire la probleme de interes comun din domeniul afacerilor externe.
"Ambele guverne vor face schimb de opinii, vor împărtăşi experienţe şi vor identifica eventualele programe de colaborare pentru a sprijini parcursul României în obţinerea calităţii de membru OCDE", se spune în document.
Potrivit declaraţiei, în domeniul Apărării, România şi Spania au o relaţie bilaterală solidă, completată de o cooperare fructuoasă în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. În acelaşi timp, cele două părţi au stabilit să îşi intensifice dialogul politico-militar în vederea consolidării ulterioare a cooperării, atât în cadru bilateral, cât şi multilateral.
În domeniul situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, România şi Spania au stabilit să creeze un cadru pentru schimbul de informaţii şi expertiză, cu scopul de a stimula cooperarea în domeniu, îmbunătăţind rezilienţa la nivel naţional şi reducând riscul de dezastre.
Conform declaraţiei, România şi Spania vor continua cooperarea judiciară pentru a pune în aplicare instrumentele convenite, în vederea consolidării protecţiei drepturilor cetăţenilor.
Este salutată, de asemenea, decizia Guvernului României de a trimite un magistrat de legătură în Spania, menţionându-se intenţia Guvernului de la Madrid de a explora posibilitatea de a răspunde cu o măsură similară.
În acelaşi timp, România şi Spania sunt de acord să-şi menţină parteneriatul în domeniul muncii şi protecţiei sociale, cu scopul de a-şi consolida şi aprofunda relaţiile, în special în domeniile vizate de Inspectoratele naţionale de muncă, precum şi în domeniul ocupării forţei de muncă şi a avansa cu privire la schimbul de informaţii şi de bune practici, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile de ocupare.
Referitor la domeniul medical, România şi Spania se obligă să intensifice schimbul de informaţii şi bune practici pentru a-şi consolida serviciile naţionale de sănătate, în special în domeniul prevenirii şi managementul integrat al bolilor transmisibile şi netransmisibile.
Conform declaraţiei comune, România şi Spania recunosc rolul educaţiei, învăţării unor limbi străine şi al formării profesionale ca fiind elementele cheie în cadrul relaţiilor lor bilaterale şi evidenţiază impulsionarea şi revizuirea cadrului legal privind specializările bilingve hispano-române din şcolile din România, precum şi consolidarea programelor de limbă, cultură şi civilizaţie română în şcolile din Spania.
În declaraţia comună a celor doi premieri se menţionează şi decizia privind semnarea unor memorandumuri de înţelegere şi cooperare în mai multe domenii: muncă, sănătate, externe, cultură, situaţii de urgenţă, agricultură. AGERPRES/(AS - editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |