Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat joi că salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult "povara inflaţiei", iar creşterea pensiilor şi a salariului minim sunt obiective comune ale coaliţiei.

"Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să aşteptăm proiecţia bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliţie. Inflaţie de 15% înseamnă tot atâţia bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români. Mărturisesc că am înţeles cu greu reacţiile iniţiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situaţia de a vinde iluzii sau de a crea false aşteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii ştiu deja că, atunci când PSD avansează cifre şi propuneri, o face cu responsabilitate. Şi, mai ales, nu am aruncat în spaţiul public cu cine ştie ce promisiuni exotice", a spus Stănescu într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

El a adăugat că PSD "a pus pe masa coaliţiei" soluţii la probleme sociale.

"Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim riscăm să dăm senzaţia de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliţiei că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creşteri. Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creşterea salariului minim şi a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliţiei", a afirmat acesta.

Paul Stănescu a menţionat că scopul celor trei partide din coaliţia de guvernare este să aibă la îndemână măsuri de menţinere a "unei vieţi demne" pentru români.

"De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creşterea pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată şedinţă de coaliţie", a încheiat acesta. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.