Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul trebuie să susţină în continuare ''foarte serios'', la nivelul fiecărui minister, îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi are în vedere să transmită Comisiei Europene cea de-a doua cerere de plată în luna octombrie, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a transmis mulţumiri preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru avizul favorabil acordat joi primei cereri de finanţare a României din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde de euro.

 


"Această avizare pozitivă a primei cereri de plată se datorează faptului că am reuşit să îndeplinim ţintele şi jaloanele care erau în lista de obiective asumate. Este o activitate pe care Guvernul trebuie să o susţină în continuare şi o susţină cât se poate de serios. Sunt obiective şi sarcini pe care le-am discutat de fiecare dată şi vom continua să le discutăm în procesul acesta de îndeplinire a jaloanelor şi ţintelor, fiecare minister este responsabil pentru îndeplinirea acestora. Şi, avem în vedere ca, în luna octombrie, să putem să înaintăm cea de-a doua cerere de plată şi în felul acesta să ne asigurăm că la nivelul Guvernului avem îndeplinite cerinţele de coerenţă a aplicării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este foarte important să vorbim despre aceste subiecte şi este foarte important să ţinem agenda guvernamentală la nivelul fiecărui minister în parte pe lista de priorităţi cu aceste obiective", a subliniat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit prim-ministrului, până acum, sumele din fondurile europene şi din investiţii străine directe ating "aproximativ 15 miliarde de euro".

"În această situaţie dificilă, atât din punct de vedere securitar, cât şi din punct de vedere economic, aceşti bani ne ajută să menţinem economia funcţională şi ne ajută să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat prin PNRR şi anume întreg procesul de reformă şi modernizare a României, concomitent cu asumarea guvernamentală pentru îndeplinirea obiectivelor legate de accedarea noastră la OCDE", a completat Nicolae Ciucă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.