Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aderarea la OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de ţară şi va permite României să se alăture unora dintre cele mai dezvoltate state ale lumii, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, marţi, în cadrul reuniunii comitetului interministerial pentru coordonarea aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, participanţii au analizat etapele parcurse până acum, au discutat elemente privind coordonarea internă, precum şi orientările pentru priorităţile perioadei următoare, conform Foii de Parcurs aprobată pentru România. La reuniune a participat şi coordonatorul naţional privind procesul de aderare a României la OCDE, Luca Niculescu.

"După derularea misiunii OCDE în România din luna iunie a acestui an, când ţara noastră a intrat oficial în etapa de evaluare extinsă şi analiză a instrumentelor înscrise în Foaia de Parcurs, respectiv în etapa de elaborare a autoevaluărilor în raport cu aceste instrumente, prioritatea numărul 1 este acum redactarea contribuţiilor la Memorandumul Iniţial pe care România trebuie să-l transmită secretarului general al OCDE. Documentul cuprinde o evaluare a alinierii legislaţiei, politicilor şi practicilor României la un număr de peste 230 de instrumente juridice ale OCDE. Pe lângă finalizarea exerciţiului de autoevaluare a instrumentelor OCDE de către instituţii şi, în special, integrarea celor în competenţă partajată, alte priorităţi ale perioadei care urmează sunt definitivarea echipelor OCDE de la nivelul instituţiilor şi participarea activă şi la nivelul de reprezentare corespunzător la Comitetele sectoriale OCDE şi la alte reuniuni OCDE", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte coordonarea internă a procesului de aderare, aceasta se va desfăşura în două formate de lucru, atât la nivel de şef de instituţii, conduse de prim-ministru, în formatul Comitetului Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE, cât şi la nivel tehnic, în formatul unui Task Force interinstituţional.

În cadrul discuţiilor, premierul Ciucă a reamintit că aderarea la OCDE reprezintă o prioritate strategică de prim rang a ţării noastre şi o oportunitate pentru politici publice mai bune în contextul actual dificil, în care atenţia acordată perspectivelor de dezvoltare rămâne motorul competitivităţii României şi al bunăstării pentru cetăţeni.

"Este o muncă de echipă şi un efort interinstituţional intens pentru ca Memorandumul Iniţial pe care urmează să-l redactăm în perioada următoare să fie concis, de calitate şi să se axeze pe modul în care legislaţia, politicile şi practicile aplicabile în România corespund instrumentelor OCDE, pentru a demonstra că avem voinţa şi resursele necesare pentru implementarea recomandărilor din Foaia de Parcurs. Aderarea la OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de ţară şi va permite României să se alăture unora dintre cele mai dezvoltate state ale lumii, oferind astfel şansa dezvoltării economice şi deschiderea de numeroase oportunităţi de investiţii pentru România", a punctat Ciucă.

Totodată, şeful Executivului i-a asigurat de sprijinul deplin al Guvernului pe cei implicaţi şi le-a solicitat să se coordoneze îndeaproape cu coordonatorul naţional privind procesul de aderare a României la OCDE, Luca Niculescu, şi cu coordonatorul naţional adjunct, Adrian Ciocănea. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: gov.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.