Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni, că aprobarea de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat în valoare de 1,5 miliarde de euro destinată întreprinderilor mari consumatoare de energie va face posibilă sprijinirea companiilor din sectoare şi subsectoare expuse unui risc de relocare pentru a-şi spori competitivitatea.

"Completăm pachetul de protejare a economiei de efectele creşterii preţurilor la energie cu măsuri destinate marilor consumatori energetici. Aprobarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat în valoare de 1,5 miliarde de euro face posibilă sprijinirea întreprinderilor din sectoare şi subsectoare expuse unui risc de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice începând cu anul 2022. Am început acest demers în luna februarie, printr-un memorandum aprobat în Guvern, în contextul creşterii accentuate a preţului energiei şi pentru a continua această schemă de ajutor de stat care şi-a dovedit eficienţa în perioada 2019 - 2021", a transmis Ciucă, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

Prim-ministrul a precizat că ajutorul de stat se va acorda sub forma unor subvenţii financiare nerambursabile, iar resursele necesare vor fi asigurate din fondurile alocate Ministerului Energiei.

"Susţinerea activităţii marilor consumatori de energie este factor decisiv pentru creşterea competitivităţii acestor companii şi pentru păstrarea locurilor de muncă din aceste sectoare de activitate cu o contribuţie importantă pentru economia românească", a completat Nicolae Ciucă.

Comisia Europeană a anunţat că a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de 1,5 miliarde de euro, menită să acorde o compensaţie parţială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii ("ETS"). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.