Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, un mesaj de solidaritate cu poporul american, la 21 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

"Au trecut 21 de ani de la atacurile teroriste care au însemnat şoc, teamă şi durere pentru întreaga lume. Tragedia naţiunii americane, împărtăşită de întreaga planetă, a lovit în fibra libertăţii şi democraţiei - încrederea şi respectul faţă de celălalt. Cinstim memoria celor care au plecat dintre noi şi suntem alături de supravieţuitorii şi salvatorii atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001. Aceste peste două decenii au însemnat o tranziţie lungă şi anevoioasă de la şoc şi teamă până la echilibru şi solidaritate: între cetăţenii planetei şi între naţiunile lumii. Soliditatea comunităţii internaţionale a fost dovedită din nou prin modul concertat în care ameninţările la adresa păcii şi securităţii internaţionale au fost adresate, într-o luptă necontenită împotriva terorismului şi pentru protejarea democraţiei", se arată în mesaj.

Premierul Ciucă a reamintit, totodată, că România a fost şi rămâne solidară Statelor Unite ale Americii, lucru reflectat de colaborarea dintre cele două ţări în plan militar.

"Militarii noştri, în misiuni dintre cele mai complexe, au dovedit profesionalism şi dedicare, contribuind la apărarea păcii şi valorilor democratice. În cele mai importante misiuni, în Irak şi Afghanistan, militarii români au fost solidari faţă de partenerul american, luptând alături de societăţile democratice împotriva terorismului şi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Camarazilor mei le sunt recunoscător şi încă o dată le mulţumesc! Spiritul lor de sacrificiu ne inspiră şi astăzi când trăim din nou în realitatea războiului din apropierea graniţelor. Iar exemplul lor ne arată că solidaritatea şi umanitatea sunt cheia către poarta securităţii regionale şi globale", a transmis Nicolae Ciucă.

El a subliniat importanţa Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, mai ales în actualul context internaţional.

"Parteneriatul strategic România-SUA continuă să fie un pivot pentru stabilitatea în regiune şi pe continent, mai ales în contextul războiului din Ucraina. România este acum un teritoriu securizat, un stat care are capacitatea să-şi apere cetăţenii şi teritoriul în această perioadă dificilă, să fie linie de siguranţă a Uniunii Europene. Lecţia celor 21 de ani, în care toate societăţile democratice s-au coalizat împotriva terorismului, ne este călăuză pentru convieţuirea în pace şi siguranţă", se mai arată în mesaj. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.