Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul României va marca Ziua Mondială a Conştientizării Duchenne prin iluminarea în roşu a Palatului Victoria, miercuri, între orele 20,00 şi 24,00, în semn de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, demersul vizând creşterea gradului de informare asupra acestei tulburări genetice.

"Suntem alături de copiii şi tinerii diagnosticaţi cu boala Duchenne, de familiile acestora, precum şi de profesioniştii din sănătate dedicaţi îngrijirii lor, prin acest gest simbolic al iluminării în roşu a Palatului Victoria. Impactul acestei afecţiuni multi-sistemice asupra vieţii pacienţilor şi aparţinătorilor este covârşitor. Lupta lor zilnică pentru viaţă ne responsabilizează. Prin Programul naţional de tratament pentru boli rare, la nivel de Guvern, dorim să contribuim la îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor de Duchenne, asigurându-le accesul la terapii specializate", afirmă premierul Nicolae Ciucă, într-un comunicat de presă.

Boala Duchenne este o afecţiune degenerativă pentru care în prezent nu există tratamente care să vindece persoanele ce suferă de această maladie, arată Executivul. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.