Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă felicită echipa română de nataţie pentru rezultatele obţinute la Campionatul Mondial pentru juniori, evidenţiind şi noile recorduri stabilite de David Popovici.

"David Popovici şi întreaga echipă de aur a nataţiei au strălucit la Lima şi au purtat pe umerii performanţei tricolorul românesc. Felicitări, David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, pentru rezultatele extraordinare obţinute la Campionatul Mondial de înot pentru juniori! Succesul istoric al echipei noastre de nataţie este pus în valoare şi de noile recorduri stabilite de David Popovici la probele de 100 de metri şi 200 de metri. Munca, perseverenţa, talentul şi dedicarea voastră continuă drumul de aur al nataţiei româneşti! Vă suntem recunoscători pentru că ne-aţi umplut din nou inimile de mândrie! Mult succes în continuare", a transmis premierul, joi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Sportivul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, miercuri, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima (Peru). Popovici (17 ani), antrenat de Adrian Rădulescu, a fost cronometrat cu timpul de 1 min. 46 sec. 18/100, un nou record al competiţiei.

Ştafeta masculină de 4x100 m liber a României a cucerit medaliile de aur, marţi, la campionatele de la Lima. În componenţa David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu, ştafeta masculină a României s-a impus în finala probei de 4x100 m liber cu timpul de 3 min. 18 sec. 84/100, iar Popovici a stabilit un nou record al competiţiei în primul schimb (100 m liber), 47 sec 07/100.

Totodată, Vlad Stancu a obţinut medalia de argint la 400 m liber. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.