Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziţia a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2, iar Birourile permanente reunite au aprobat cererea.

"Achiziţia pentru care se solicită aprobare Parlamentului României urmează a fi iniţiată începând cu anul 2022, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 114/2011, în funcţie de existenţa posibilităţii de finanţare/bugetare a acesteia", se menţionează în solicitare.

Valoarea contractului de achiziţie, fără TVA, a fost estimată la 300 milioane dolari, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment, valoare exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie.

"Achiziţia sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Ţintelor de Capabilităţi repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în 2040. Astfel, prin această achiziţie vor fi asigurate echipamente cu destinaţie militară şi sisteme de armament în sprijinul unor categorii şi comandamente de forţe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supravieţuirea în câmpul tactic, o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită", se mai arată în document.

Totodată, potrivit sursei citate, "având în vedere misiunea care va fi întrebuinţată acestui tip de echipament, din analiza realizată la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a rezultat că, din punct de vedere tehnico-operaţional, doar sistemul UAS Bayraktar TB2 poate satisface nevoile misiunii categoriei de forţe beneficiare, la nivel de performanţă necesar şi în termenul stabilit".

"Se are în vedere achiziţia a trei sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacităţi de lovire a ţintelor, împreună cu un pachet de suport logistic iniţial şi echipamente specifice de instruire şi antrenament. Sistemele UAS menţionate sunt destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre care acţionează în mediul operaţional şi asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării ţintei, fără a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant", se precizează în document. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.