Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că există "o stare prin care începerea anului de învăţământ" ia prin surprindere autorităţile, adăugând că sunt încă şcoli cu toaleta în curte şi a solicitat un plan pentru soluţionarea acestei probleme în următorii doi ani.

"Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere şi am dorit ca împreună cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, desigur, cu reprezentanţii structurilor din fiecare judeţ, să avem această şedinţă în care să putem să identificăm ultimele probleme. De altfel, sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri şi să identificăm soluţiile şi modul în care putem să sprijinim începerea, debutul anului şcolar de săptămâna viitoare din data de 5 septembrie", a afirmat Ciucă, la videoconferinţa cu cu prefecţii şi cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi al Municipiului Bucureşti pe tema pregătirii începerii anului şcolar.

 



El a spus că anul şcolar începe pentru 2.940.000 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari, în aproximativ 17.872 de unităţi de învăţământ.

"Am avut ieri o întâlnire cu asociaţiile primarilor de comune, oraşe, municipii şi cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi una dintre temele pe care le am abordat a fost cea legată de începerea anului de învăţământ şi modul în care sunt pregătite instituţiile, modul în care colaborează pe plan local şi, desigur, se coordonează cu structurile centrale, astfel încât să putem să gestionăm şi să asigurăm derularea în bune condiţii a procesului de învăţământ. Am înţeles că sunt o serie întreagă de probleme care au fost rezolvate, dar au fost şi unele care sunt în curs de rezolvare şi urmează a fi soluţionate până pe data de 5 septembrie", a mai spus Ciucă.

Premierul a menţionat că există un grad de încadrare a cadrelor didactice de 96%, iar în perioada imediat următoare vor avea loc activităţile pentru ocuparea şi a celorlalte funcţii.

"Din păcate, avem încă şcoli unde suportul administrativ nu este cel pe care ni l-am asumat, sunt încă şcoli care au toaleta în curte. Am înţeles, domnule ministru, că există o perspectivă şi un plan, la nivelul Ministerului Educaţiei, astfel încât până la finele anului 2024, 2025 să se finalizeze. Eu cred că putem, aşa cum se rezolvă o serie întreagă de probleme, să ne focalizăm atenţia şi resursele ca în următorii doi ani de zile să finalizăm odată această problemă, pentru că nu cred că este nevoie de altceva decât de voinţă şi coordonare cu autorităţile locale. Chiar vă rog să avem un plan pe care să îl avem până la începutul anului viitor, astfel încât în momentul în care pot să înceapă lucrările ele să se deruleze. Nu cred că este un efort financiar deosebit să putem să facem ca acest demers să se realizeze şi să nu mai discutăm despre acest subiect", a adăugat Nicolae Ciucă.

Premierul a solicitat ministrului Educaţiei şi ministrului Afacerilor Interne un plan până la sfârşitul anului pentru rezolvarea acestei situaţii.

"Domnule ministru, domnule ministru Bode, vă rog să existe o coordonare între cele două ministere, astfel încât structurile coordonate de ministerul Educaţiei şi la nivelul dumneavoastră, prin instituţia prefectului şi autorităţile locale, comunale, poate şi orăşeneşti, unde nu există această facilitate rezolvată, până la sfârşitul anului vă rog să vă coordonaţi astfel încât să avem un plan concret pentru ca să rezolvăm această problemă. Nu admit niciun fel de scuză, nu este posibil ca în anul următor să intrăm din nou cu acelaşi subiect, aceeaşi discuţie sterilă, din punctul meu de vedere, pentru argumentele sau, nu ştiu dacă sunt argumente, pentru justificările care se aduc. Important este că trebuie să rezolvăm această problemă pentru totdeauna. Vă aştept, nu mai târziu de finele anului, cu acest plan", a adăugat Nicolae Ciucă.

El a spus că sunt şi "chestiuni legate de asigurarea manualelor şcolare", adăugând că sunt în curs de rezolvare toate aspectele legate de această problemă.

Premierul a menţionat că există şi problema transportului elevilor, menţionând că şansa la educaţie trebuie asigurată pentru fiecare elev.

"Sunt convins că împreună putem să pregătim introducerea în activitate a tuturor măsurilor pe care nu le-am stabilit şi să facem în aşa fel încât să diminuăm, aşa cum spuneam la început, această stare de fapt care de fiecare dată, la fiecare început de an şcolar, vine şi redă acel aspect anual al surprinderii cu problemele nerezolvate la începutul anului de învăţământ. De altfel o să avem mai multe activităţi prin care o să ajungem în teritoriu (...) la şcolile care au reuşit să pregătească elevii care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele internaţionale şi să ajungem şi acolo unde e situaţia nu este la fel de bună şi unde condiţiile nu sunt la fel de bune ca în municipiile şi oraşele unde se face performanţă. Şansa la educaţie trebuie să fie asigurată pentru fiecare elev. Spuneam ieri preşedinţilor consiliilor judeţene că, dacă trei elevi nu au transport, acelora instituţiile statului trebuie să le asigure transport pentru că ei au dreptul şi trebuie să aibă şansa la un proces de educaţie aşa cum se cuvine", a adăugat Nicolae Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.