Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deputatul USR Claudiu Năsui consideră că proiectul de ordonanţă de urgenţă care modifică acte normative în domeniul pensiilor private conţine măsuri prin care "să fie goniţi" administratorii de pilon 2.

"V-am spus că o să se întâmple. Iată că a apărut prima ordonanţă prin care să fie goniţi administratorii de pilon 2. Planurile PSD-PNL sunt să pună capăt pilonului 2. Vor să vă ia banii care merg lunar acolo. Ca să vă daţi seama în ce hal de neruşinaţi şi mincinoşi sunt. Săptămâna trecută, după ce i-am dat în vileag, au negat, după care şi-au continuat planul ca şi cum nimic n-ar fi. E mare urgenţă vara asta! Trebuie să dea 35 de pagini de ordonanţă acum pe pilonul 2. Nu mai poate fi amânat. Pe cine mai prostesc? După campania cu 'banii pierduţi din pilonul 2' (nu s-au pierdut banii, dar ei n-au nici capacitatea nici interesul să înţeleagă), acum începe gonirea administratorilor", a scris fostul ministru al Economiei, pe Facebook.

Potrivit acestuia, proiectul de ordonanţă de urgenţă ar reprezenta un prim pas, urmat şi de alte măsuri care să vizeze "birocratizare şi control, combinat cu campanii de presă". Pe de altă parte, Năsui le reproşează guvernanţilor că nu iau măsuri în ce priveşte pensiile speciale.

"Miza sunt banii pe care îi cotizaţi în fiecare lună la pilonul 2. Banii dumneavoastră pe care îi vor ei. Nu banii deja acumulaţi. Miza e ce mai vine pe viitor. Vor face încă o companie de stat ca să preia portofoliul fondurilor gonite. Ca să vă zică că banii dumneavoastră sunt acum în siguranţă la un nou Bancorex. La cum merg lucrurile, în 2024 nu vom mai avea pilon 2, iar pensiile speciale vor fi mai mari ca niciodată. Ăsta e statul specialilor. Să tot plătim taxe şi impozite. Nu s-ar atinge de pensiile speciale nici morţi. Cum să se atingă de ele când premierul PNL câştigă mai mult din pensia specială decât din salariul de prim-ministru? Aşa că se ating de banii dumneavoastră din pilonul 2", susţine Năsui.

Conform notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de OUG, "având în vedere dezvoltarea şi evoluţia sistemului de pensii private, pentru crearea unui cadru legal actualizat la cerinţele şi provocările existente" se impune revizuirea cadrului primar de reglementare.

Printre schimbările preconizate se numără:

- principii privind regulile de investire şi atribuţiile directorilor de investiţii din cadrul administratorilor;
- suplimentarea activităţilor privind administrarea unui fond de pensii;
- stabilirea obligaţiei administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;
- obligaţia de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membrii independenţi (care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire), precum şi a unui comitet de remunerare;
- introducerea unor prevederi privind cerinţele pentru persoanele cu funcţii-cheie şi introducerea unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane;
- segregarea atribuţiilor şi responsabilităţilor diferitelor structuri de conducere, supraveghere şi control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interese şi să fie acordată autoritatea şi independenţa necesară funcţiilor de control;
- informaţii privind politicile şi practicile de remunerare;
- stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/conexe.

Pe 12 august, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că pilonul II de pensii nu trebuie desfiinţat, chiar dacă un astfel de sistem ar mai fi întâlnit doar în Venezuela, dar că este nevoie de o dezvoltare a legislaţiei în domeniul asigurărilor private.

"Se pare că mai este (acest sistem - n.r.) în Venezuela, nu suntem chiar unicat. (...) Eu cred că pilonul II nu trebuie desfiinţat, dar, în schimb, trebuie să dezvoltăm şi în ceea ce priveşte asigurările private, să dezvoltăm tot lanţul, este insuficient ce s-a făcut pentru anul 2022. Trebuie dezvoltată toată legislaţia şi să îi dăm cu totul şi cu totul altă anvergură", a afirmat Ciolacu. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.