Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un nou plan de naţionalizare a Pilonului 2 este în lucru în Ministerul Finanţelor, susţine deputatul USR Claudiu Năsui, care adaugă că acest proiect ar avea şi sprijinul PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis.

"Totul e încă pe şest, dar intenţia e clară. Vor să ia contribuţia românilor la Pilonul 2, acei 3,75% cotizaţi lunar. Se lucrează la mai multe scenarii, dar cert este că, de data aceasta, planul este mult mai perfid decât ultima oară, când PSD a încercat să facă fix acelaşi lucru. Diferenţa este că acum au şi susţinerea domnului Iohannis şi, deci, a PNL. De data asta, planul este să gonească administratorii de fonduri din România, ca apoi să preia activele noastre administrate de aceştia şi, evident, contribuţia lunară", precizează Claudiu Năsui, conform unui comunicat USR.

Fostul ministru al Economiei adaugă că primul demers va fi acuzarea administratorilor de fonduri din Pilonul 2 de faptul că ar fi "pierdut banii", românilor, "lucru făcut deja de ministrul Muncii, Marius Budăi, şi amplificat pe canalele media subvenţionate cu mulţi bani publici" de PSD şi PNL.

"Evident, niciunul dintre cei care vorbesc despre cum 'de la lună la lună, dispar bani din acel pilon' nu spun că randamentele la Pilonul 2 scad din cauza creşterii dobânzilor. Fondurile de Pilon 2 sunt pline de titluri de stat (pentru că aşa obligă statul), iar titlurile de stat scad atunci când dobânzile cresc", mai precizează USR.

Conform aceleiaşi surse, "următorul pas va consta în folosirea Autorităţii de Supraveghere Financiară, care va face totul pentru ca administratorii de fonduri să închidă prăvălia" şi să plece din România.

"După care vor veni tot ei - PSD şi PNL - să pozeze în mari salvatori. Vor face o companie de stat ca să preia activele fondurilor care pleacă, sub pretext că 'iată, a eşuat privatul şi tot statul trebuie să vină să vă salveze'. Adică, să ne salveze de prăpădul pe care tot ei l-au creat. Şi, cu ocazia asta, mai fac o companie de stat. Mai angajează nişte activ de partid. Doar nu s-au terminat membrii de partid. Miza e să pună mâna pe cei 3,75% din CAS care merg acum spre Pilonul 2, singura pensie care este cu adevărat contributivă şi a românilor. Se discută şi să împartă contribuţia în 1% şi 2,75%, astfel încât nouă să ne scadă taxele pe muncă cu 1%, dar statul să ia cei 2,75%. Practic, ne-ar cumpăra cu banii noştri. Zic din timp, aşa cum am zis şi că vor creşte taxele. Acum salivează la banii noştri de pensii şi nimic nu-i poate împiedica să-i ia", a adăugat fostul ministru al Economiei. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.