Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar prin simplul fapt că liderul acestui partid şi miniştrii săi au girat prin prezenţă alegaţiile acestuia, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, în Baia Mare, copreşedinte Alianţei pentru Unirea Românilor - AUR, senatorul Claudiu Târziu.

"Este un afront adus României, un afront adus românilor (discursul lui Viktor Orban n.red.). De altminteri, noi am atras atenţia dinainte de a fi reprezentaţi în Parlament (AUR n.red.) şi după aceea în numeroase ocazii, asupra politicii revizioniste, iredentiste, şovine pe care o practică Ungaria în România cu acordul tacit sau cu lipsa de reacţie a autorităţilor române. Am arătat că există un plan al Guvernului de la Budapesta de cucerire practic a Transilvaniei din punct de vedere economic, cultural şi că în acest an s-a avansat până într-acolo cât putem vorbi, astăzi, despre o co-suveranitate a celor două state asupra acestei regiuni (Transilvania n.red.), a statului român şi a statului maghiar. Este o situaţie extrem de gravă , intolerabilă, iar UDMR nu a făcut decât să accentueze această stare de lucruri. Este, practic, după cum am dezvăluit de mai multe ori în reacţiile publice este o oficină a unor interese străine. Nu are nimic de-a face cu interesul naţional românesc şi ar trebui îndepărtat urgent de la guvernare. Nu e admisibil ca un ministru al României să slujească pe faţă interesele unui stat străin aşa cum o fac miniştri maghiari în frunte cu preşedintele UDMR care e, de asemenea, vicepremier, Kelemen Hunor", a declarat Claudiu Târziu.

Acesta a ţinut să remarce faptul că la următoarele alegeri prezidenţiale AUR va avea un candidat propriu ales pe criteriul competenţei şi notorietăţii.

"Cu siguranţă AUR va avea un candidat propriu la preşedinţia României. Nu avem doar datoria, avem şi dreptul să ne prezentăm în aceste alegeri prezidenţiale. Vom căuta să fim reprezentaţi de cei mai buni dintre noi, de cel care va îndeplini o seamă de criterii, de la cel al notorietăţii până la cel al competenţei pentru ocuparea acestei funcţii", a mai precizat Claudiu Târziu.

În cursul serii de marţi, copreşedintele AUR s-a întâlnit în municipiul Baia Mare cu membrii şi conducerea filialei judeţene, mediul de afaceri şi cu simpatizanţii.
AGERPRES/(A-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.