Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a informat, luni, că a alocat 360,9 milioane lei pentru susţinerea asigurării furnizării energiei termice în sezonul rece 2021- 2022.

Potrivit ministrului Cseke Attila, citat într-un comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, fondurile au fost transferate către 27 de unităţi administrativ-teritoriale la nivelul cărora funcţionează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică pentru a fi achiziţionat combustibil - gaze naturale sau păcură.

Sume importante au primit municipiile Timişoara (67.840.130,52 lei), Constanţa (61.273.377,37 lei), Arad (40.997.859,05 lei) şi Bacău (40.847.232,88 lei).

"Alocarea fondurilor a fost, cu siguranţă, o măsură benefică, prin care ne-am atins obiectivul de a asigura continuitatea furnizării energiei termice, în special pentru populaţie, spitale şi unităţi de învăţământ. Suntem încrezători că autorităţile locale se pregătesc încă de pe acum pentru asigurarea energiei termice în următorul sezon rece, pentru încălzirea locuinţelor şi a instituţiilor", a declarat Cseke Attila.

Potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2022, MDLPA a avut un buget de 400 milioane lei pentru susţinerea activităţii unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea asigurării furnizării energiei termice. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.