Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a acuzat, vineri, coaliţia de guvernare că duce România către o criză economică "de proporţii".

"Guvernarea socialistă cu epoleţi PSD - PNL ne duce către o criză economică de proporţii. O criză evitabilă în care vom ajunge din cauza unor bandiţi. A început deja cu inflaţia. Va ajunge în curând probabil spre 16 - 17%. Urmează frânarea abruptă a economiei. Împreună impactul celor două e devastator", a scris Drulă, pe Facebook.

El a adăugat că a avertizat în luna mai că România se îndreaptă către "cel mai mare dezastru" - stagflaţia.

"Ieri, guvernatorul BNR Isărescu a spus acelaşi lucru: ' Am fost întrebat care mi se pare că este acum cel mai mare risc, am spus scurt: stagflaţia'. Ce înseamnă asta? Creşteri de preţuri în continuu, scăderea puterii de cumpărare, firme care se închid, locuri de muncă care se pierd, şomaj, apartamente luate pe credit executate de bănci, oameni care ajung la disperare. Adică multă suferinţă pentru oameni. O suferinţă pentru care Iohannis şi Ciolacu sunt direct responsabili", a adăugat Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, criza era "evitabilă" prin politici fiscale "responsabile", prin reducerea cheltuielilor statului şi reforme.

"O suferinţă care era evitabilă. Prin politici fiscale responsabile. Prin reducerea cheltuielilor statului. Prin eficientizarea sectorului public. Prin reforme. Prin înlocuirea finanţării de la buget (programe-mamut fără finanţare ca PNDL3) cu fonduri europene. Adică tot ceea ce netrebnicii de la guvernare nu fac", a susţinut liderul USR.

În opinia sa, mediul privat este "cocoşat" de Guvern cu noi taxe, deşi "a dus greul" în pandemia de COVID-19.

"Din păcate, decontul va fi plătit tot de români. Iar ei vor fugi de la guvernare, după ce au făcut ţara praf. Nu uitaţi. Şi nu le mai daţi votul vreodată", a transmis Drulă. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.