Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Conducerea Partidului Social Democrat a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii, a anunţat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu.

"În Comitetul Politic Naţional am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă, un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au fermierii, agricultorii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Şi mă bucur mult că toţi colegii - a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la primul ministru, după care cunoaşteţi procedurile", a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

El a precizat că au existat patru propuneri pentru această funcţie.

"Am avut o discuţie cu domnul prim-ministru, au fost patru propuneri. Nu puteam să am o discuţie aplicată în ceea ce îl priveşte pe domnul ministru Petre Daea, deoarece nu exista vot. O să am această discuţie în cursul zilei de astăzi", a arătat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, "este nevoie, în acest moment, la Ministerul Agriculturii de un om de calibrul, nu neapărat de înălţimea" lui Petre Daea, având în vedere problemele cu care se confruntă România.

"Poate vom reuşi, în sfârşit, tot s-a deschis subiectul renegocierii PNRR, şi vedem acum în această secetă ce nevoie ar fi avut România să aibă în PNRR prinse irigaţii, lucru susţinut total de domnul Petre Daea atunci când a plecat din minister", a spus liderul social-democraţilor.

Atenţionat că numele lui Petre Daea apare în dosarul lui Adrian Chesnoiu, Ciolacu a afirmat că "este o informaţie pe surse în acest moment". "Este o informaţie pe surse. Haideţi să vedem. Eu nu cred - de patru ori a fost ministru - nu cred că domnul ministru Daea a încălcat vreodată legea", a adăugat preşedintele PSD.

Pe 28 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de hotărâre pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi 'pentru' şi 25 'împotrivă'. Anterior, în data de 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii. Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Petre Daea - nominalizat de PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii (surse)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.