Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Salvaţi România a anunţat, luni, că a lansat al treilea "Buletin de Sănătate PNRR", existând "serioase motive de îngrijorare pe partea de energie, unde Ministerul Energiei este în întârziere cu apeluri de sute de milioane de euro pentru proiecte noi".

Potrivit USR, România a încheiat al treilea trimestru de jaloane şi ţinte programate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar, "în ciuda declaraţiilor Guvernului, aceleaşi la finalul fiecărui trimestru, nu am reuşit nici de data aceasta să încheiem la timp toate jaloanele şi ţintele pe care ni le-am asumat prin PNRR".

"Din totalul de 27 de jaloane şi ţinte prevăzute pentru trimestru 2 al anului 2022, 16 au fost îndeplinite, cel puţin din punct de vedere tehnic, iar restul de 11 sunt în întârziere, dacă nu chiar în pericol, potrivit monitorizării realizate de monitorpnrr.ro. Pericolul de a pierde bani este încă mic, având în vedere că Guvernul mai are răgaz să remedieze problemele până la depunerea oficială a viitoarei cereri de plată, în octombrie", se susţine într-un comunicat de presă al USR.

Vestea bună pentru cel mai mare proiect de modernizare a României din ultimii 30 de ani, adaugă USR, este că încep investiţiile mari, iar unele domenii avansează conform programării.

Astfel, apeluri în valoare de peste 2 miliarde de euro pentru reabilitarea şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor au fost lansate deja de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

"Avansăm pe partea de legislaţie privind Cloud-ul Guvernamental, dar întârzierile din urmă afectează achiziţiile. Se poate recupera cu ceva efort în plus din partea ministerului. Avem la Ministerul Sănătăţii agenţia care se va ocupa de investiţiile de peste 2 miliarde de euro în spitale. Momentan, suntem în grafic pe sănătate. Avem serioase motive de îngrijorare pe partea de energie, unde Ministerul Energiei este în întârziere cu apeluri de sute de milioane de euro pentru proiecte noi, din fericire întârzierea poate fi recuperată. Pe partea de reforme, începem să asistăm la primele aplicări de mântuială ale angajamentelor din PNRR. De exemplu, noua Lege a zonelor Metropolitane nu răspunde tuturor cerinţelor formulate de Comisie. Un alt exemplu este Strategia Naţională pentru siguranţa rutieră. Strategia nu include sau nu adresează suficient cerinţe. (...) Acest gen de abordare a reformelor pe care România s-a angajat să le implementeze este principalul pericol pentru banii din PNRR", adaugă USR.

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de politici publice al USR şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat, potrivit comunicatului de presă, că "România a încasat deja prefinanţarea de 3,8 miliarde de euro pe care am primit-o imediat după ce a fost aprobat PNRR-ul".

"România a depus o primă cerere de plată pentru jaloanele din 2021, jaloane simple, uşor de îndeplinit, şi nu cred că vor fi probleme să primim această primă tranşă de 2,6 miliarde. Sunt bani mulţi negociaţi de noi să vină pentru această perioadă de organizare a şantierului. Dar, de acum se complică lucrurile. De acum încolo, intervin deciziile grele, asumări politice. Se încheie pentru România perioada de respiro în care putea încasa bani fără prea multe eforturi. Acea perioadă de "organizare de şantier", cum am numit-o. De acum, încep reformele complicate, iar neîndeplinirea unei asemenea ţinte ne va putea costa două-trei miliarde de euro, bani de care avem nevoie ca de aer pentru autostrăzi şi spitale. Anul acesta, avem reforma pensiilor speciale. Trebuie să numim profesionişti, pe criterii transparente şi de performanţă, în CA-urile de la Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica. Adică să dăm afară toate pilele politice de pe acolo. Va fi mare zbucium în coaliţie, între PSD şi PNL. Trebuie să ne punem centurile, pentru PNRR urmează un drum cu multe denivelări", a explicat Cristian Ghinea.

Raportul complet al USR poate fi accesat la adresa: https://bit.ly/BuletinPNRR3. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.