Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută împlinirea a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI), tratatul fondator al primei şi singurei instanţe penale internaţionale cu caracter permanent.

"Adoptarea Statutului CPI a marcat un moment de cotitură în lupta împotriva impunităţii pentru cele mai grave infracţiuni în baza dreptului internaţional, modificând modul de raportare a comunităţii internaţionale faţă de asemenea atrocităţi, în sensul consacrării unui imperativ al tragerii la răspundere a persoanelor responsabile", arată un comunicat MAE transmis, vineri AGERPRES.

Curtea Penală Internaţională a devenit "o parte esenţială a sistemului de justiţie internaţională, reprezentând deopotrivă un garant al accesului la justiţie pentru miile de victime ale celor mai severe infracţiuni, cât şi un catalizator al consolidării sistemelor judiciare naţionale, prin prisma principiilor complementarităţii şi cooperării ce guvernează relaţiile dintre statele-părţi şi CPI", apreciază sursa citată.

Potrivit MAE, jurisprudenţa Curţii a contribuit la dezvoltarea dreptului penal internaţional, iar activitatea sa susţine instituirea unei culturi a respectului pentru statul de drept în plan global.

Astfel, România va continua să sprijine eforturile de eficientizare a funcţionării CPI şi de promovare a universalităţii Statutului de la Roma, evidenţiind potenţialul acestui instrument de prevenire şi combatere a celor mai grave infracţiuni internaţionale.

MAE aminteşte că România s-a numărat printre statele care au sesizat, la 2 martie, Procurorul CPI cu privire la anchetarea crimelor de război, crimelor împotriva umanităţii şi actelor de genocid comise pe teritoriul ucrainean, inclusiv în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina.

Totodată, România a oferit o contribuţie financiară voluntară de 100.000 de euro la Fondul Fiduciar al CPI destinat sprijinirii ansamblului activităţii Biroului Procurorului, pe fondul creşterii semnificative a volumului de muncă raportat la resursele disponibile. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.