Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

USR a depus un proiect de lege pentru reducerea TVA la 5% la pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice.

Scopul proiectului este încurajarea cetăţenilor să investească în metode alternative de producţie a energiei şi să îşi reducă astfel consumul din reţeaua naţională, transmite USR, prin intermediul unui comunicat.

"Ideea proiectului a apărut în contextul în care preţul energiei a explodat în ultimul an şi nu sunt anticipate reduceri într-un viitor apropiat. În prezent, unii cetăţeni beneficiază de măsuri de plafonare a preţului la energie, însă vor avea un şoc economic de la 1 aprilie 2023, când măsurile de ajutor direct vor ajunge la final", precizează sursa citată.

Cristina Prună, deputat în Comisia pentru industrii şi servicii, a arătat că e nevoie de stimulente la toate nivelurile pentru a vedea un impact semnificativ în facturi.

"Avem programul Casa Verde Fotovoltaice cu un buget impresionant, dar care, sub coordonarea Administraţiei Fondului pentru Mediu, se desfăşoară greoi şi cu foarte multe blocaje. E nevoie să acţionăm pe toate planurile, inclusiv la nivelul consumatorului casnic. Prin acest proiect de lege ne dorim să sporim numărul prosumatorilor, adică a celor care devin mici producători de energie, iar gospodăriile să devină mai eficiente energetic prin adoptarea de soluţii moderne. Mergem în aceeaşi direcţie a reducerii taxelor, precum TVA-ul, pentru a stimula adoptarea acestor soluţii", a declarat Cristina Prună.

Senatorul USR Adrian Wiener a subliniat că statul român trebuie să devină un partener pentru cetăţean în criza energiei.

"Scăderea consumului de energie este esenţială pentru a trece prin şocul creşterii uriaşe a preţurilor. Sunt convins că accesibilizarea costurilor pentru soluţiile tehnice de creştere a eficienţei energetice este un lucru esenţial pe care trebuie să îl facem acum, prin descărcarea preţului de TVA. Este o componentă critică pentru atingerea independenţei energetice a României", a spus Adrian Wiener.

Conform USR, proiectul a primit semnături de la deputaţi ai mai multor partide. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.