Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Salvaţi România susţine că forma în care a fost adoptată, miercuri, Legea acvaculturii deschide calea "tunurilor imobiliare" în domeniul amenajărilor piscicole şi anunţă că va ataca actul normativ la Curtea Constituţională.

"PSD şi PNL pun la cale un tun imobiliar în domeniul amenajărilor piscicole. Coaliţia PSD-PNL-UDMR a adoptat, astăzi, Legea acvaculturii într-o formă care deschide cutia tunurilor imobiliare în piscicol. USR nu poate accepta ca vânzarea terenurilor amenajărilor piscicole să se facă în rate, cu un avans de doar 10%, transformând astfel statul român în bancă de creditare pentru băieţii deştepţi care vor să pună mâna pe bălţi de peşte. În acest context, USR va sesiza Curtea Constituţională", se arată într-un comunicat transmis de Uniune.

Deputatul USR Daniel Gheba consideră că miza reală a legii este privatizarea societăţilor de stat cu profil piscicol.

"Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Coaliţia PSD-PNL a dat posibilitatea cumpărării terenului de sub luciul de apă, teren din domeniul public sau privat al statului. Deşi scopul declarat al legii pe care vor să o adopte pe repede-înainte este reglementarea unui domeniu important pentru România - creşterea organismelor acvatice cu valoare economică (peşti, midii, stridii, raci etc.) - miza reală este alta: privatizarea societăţilor de stat cu profil piscicol, a amenajărilor piscicole, inclusiv a terenurilor pe care sunt amplasate", declară Gheba, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor, citat în comunicat.

Reprezentanţii USR susţin că se urmăreşte privatizarea a ceea ce a mai rămas din amenajările piscicole ale statului, "în condiţii dubioase", la pachet cu activele valoroase de care încă mai dispun.

"Acolo unde nu se vinde, se concesionează sau se arendează. Legea prevede şi treceri dubioase din domeniul public în domeniul privat al statului. Iar odată schimbat regimul juridic al proprietăţii, revoltătoare de-a dreptul este prevederea prin care se permite achiziţionarea terenurilor pe care sunt construite amenajări piscicole în rate semestriale, eşalonate pe 10 ani, cu un avans de numai 10% din preţul de vânzare şi o dobândă anuală egală cu dobânda de referinţă a BNR de la data facturării", mai precizează Daniel Gheba.

USR consideră că există "posibilitatea crescută" ca proiectul pe care PSD şi PNL l-au adoptat astăzi să fie neconstituţional, deoarece "preia proceduri din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, proceduri care sunt suspendate până la data de 13 august 2022 prin Legea nr. 173/2020".

Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, proiectul Legii acvaculturii, care are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal privitor la activitatea de acvacultură şi de comercializare a produselor obţinute din acvacultură, în scopul asigurării competitivităţii acestei activităţi, în acord cu normele şi exigenţele europene în domeniu.

S-au înregistrat 196 de voturi "pentru", 67 de voturi 'împotrivă' şi 18 abţineri. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.