Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că România a contractat cel mai recent împrumut la o dobândă de 9,3%, care ar fi mai mare chiar decât rata la care s-a împrumutat Rusia.

"Ne-am împrumutat - ultimul împrumut al României - la 9,3%, care este mai mult decât rata la care se împrumută Rusia. 8,8% a fost Rusia zilele astea. România - 9,3%. Asta e încrederea pe care o prezintă economia României. Inflaţia e cea mai mare. Multe ţări au probleme economice în perioada asta, dar în România (inflaţia, n.r.) e cea mai mare. La noi dobânzile sunt cele mai mari, pentru că măsurile fiscale trebuiau să fie ale unui guvern care strânge cureaua şi reduce cheltuielile - astfel încât politica fiscală să meargă în sincron cu politica monetară a BNR, care ridică ratele de dobândă (...) - dar în loc de asta, continuă să angajeze la stat, să crească cheltuieli peste tot şi efectul este unul dezastruos", a spus Drulă, la Digi FM.

Cătălin Drulă a reiterat că USR susţine reducerea TVA pentru carburant de la 19% la 5%, dar a declarat că ar fi de acord şi cu o reducere a accizei.

"Acciza nu e procentuală, dar reprezintă o parte mare din preţul final. Dacă vor să reducă acciza, noi suntem de acord şi cu asta. Ideea e că au propus-o în februarie, după care au retras-o după două zile. Problema cea mai mare este că nu fac nimic. Uitându-mă cum se certau ieri - o să sune uşor ironic - dar mi-a venit un termen în minte - când mă uit la ei, văd nişte crizatori economici", a spus el.

Drulă este de părere că PSD "va fugi de la guvernare", iar liderul social democrat, Marcel Ciolacu, nu va prelua mandatul de premier în mai 2023, deoarece "ştie în ce condiţii economice" lasă ţara.

"Probabil nu o să rupă coaliţia în vara asta, pentru că vara e mai pe relaxare şi au concedii de făcut şi deocamdată e bine la măcelărie, mai sunt contracte de făcut cu statul. Dar sunt convins că ne îndreptăm către o fugă a PSD-ului de responsabilitatea propriilor decizii. Niciodată în istorie PSD nu a stat să trăiască consecinţele deciziilor dezastruoase pentru economie", a spus liderul interimar al USR.

Cătălin Drulă mai susţine că datele economice privind creşterea economică din ultimul trimestru ar fi "coafate" şi că experţii estimează o "frânare bruscă" a acestei creşteri.

"E un pic de coafare a cifrelor. Pe partea de deficit bugetar, nu au mai rambursat TVA, pentru că aceasta - în funcţie de cum se dă semnalul politic - poate să stea mai mult la cutie. Cifrele o să arate din ce în ce mai prost şi în ritm accelerat. Este de notorietate că oamenii politici mai coafează cifrele sau le ţin cât pot într-o zonă în care să mai arate încă bine, dar prognozele - FMI, experţi, toată lumea - spun că creşterea economică se va frâna foarte brusc. (...) Avem un deficit care, pe prognoze, inclusiv ale FMI, se duce către 7%, faţă de cel bugetat de 5,8% din PIB. Asta înseamnă că ne împrumutăm cu o mie de euro pe secundă în acest moment şi sunt bani care alimentează inflaţia", a spus Drulă. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.