Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Necesitatea extinderii dialogului politico-diplomatic care să ofere perspective cooperării economice şi sectoriale dintre România şi Emiratele Arabe Unite a constituit, miercuri, la Abu Dhabi, una dintre temele consultărilor dintre ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi omologul său, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, Aurescu s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe şi cooperării bilaterale, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, şi cu ministrul de stat pentru afaceri economice şi comerciale, Ahmed bin Ali Al Sayegh, din Emiratele Arabe Unite.

Consultările au avut loc în marja desfăşurării lucrărilor celei de-a doua sesiuni a Comisiei de Cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, coprezidată, din partea României, de către ministrul Aurescu. Sesiunea Comisiei de Cooperare s-a desfăşurat în contextul vizitei de lucru efectuate de premierul Nicolae Ciucă în Emiratele Arabe Unite, în 20 şi 21 iunie.

În cadrul discuţiilor bilaterale, Aurescu şi oficialii emiratezi au exprimat aprecierea faţă de relaţiile foarte bune dintre România şi Emiratele Arabe Unite, din perspectiva dialogului politico-diplomatic şi sectorial, precum şi a contactelor mediului de afaceri. De asemenea, a fost evidenţiată cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, sens în care ministrul de externe român l-a felicitat pe omologul emiratez pentru activitatea ţării sale în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU.

De asemenea, şefului diplomaţiei române a subliniat că decizia Conferinţei Statelor Părţi la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) de a desemna Emiratele Arabe Unite în calitate de gazdă a reuniunii COP28 în 2023 reflectă implicarea autorităţilor de la Abu Dhabi în efortul comun de combatere a schimbărilor climatice.

Ministrul Aurescu şi omologul său s-au pronunţat pentru mai multă consistenţă a relaţiilor bilaterale româno-emirateze, atât prin creşterea frecvenţei contactelor politice la nivel înalt şi a celor la nivel sectorial, cât şi prin implicarea în proiecte bilaterale de interes comun.

Cele două părţi au salutat rezultatele celei de-a doua sesiuni a Comisiei de Cooperare între Guvernele României şi Emiratelor Arabe Unite, ce consolidează cadrul pentru aprofundarea cooperării în diferite sectoare de interes şi pentru creşterea schimburilor comerciale dintre cele două ţări.

La propunerea ministrului Aurescu, ministrul Abdullah bin Zayed Al Nahyan a agreat organizarea celei de-a treia sesiuni a Comisiei de Cooperare, în 2024, la Bucureşti.

În ceea ce priveşte cooperarea sectorială, discuţiile au vizat dezvoltarea proiectelor bilaterale în domeniile energiei, infrastructurii portuare, agriculturii şi IT&C.

Premierul Nicolae Ciucă şi şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite, au abordat în timpul discuţiilor de marţi posibile soluţii în ceea ce priveşte diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi gaze naturale, în contextul situaţiei tensionate din regiunea Mării Negre. Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat oportunităţile de investiţii existente în România în domeniul energiei regenerabile.

Întrevederile cu cei doi demnitari emiratezi au analizat agenda regională şi internaţională, cu accent asupra situaţiei din Ucraina, generate de agresiunea ilegală şi nejustificată a Federaţiei Ruse, respectiv acţiunile destabilizatoare ale miliţiilor Houthi în Golf, precum şi alte evoluţii în dinamica politico-securitară din Orientul Mijlociu.

Ministrul Aurescu a prezentat sprijinul României pentru Ucraina, atât în susţinerea refugiaţilor ucraineni cât şi pentru economia Ucrainei şi eforturile de a facilita exportul de cereale din Ucraina, necesare pentru evitarea unei crize alimentare în diverse părţi ale lumii.

Omologul emiratez a subliniat rolul geopolitic important crescut pe care îl ocupă în prezent România în contextul crizei din Ucraina, se mai arată în comunicat.

Ministrul Aurescu a menţionat impactul pe care invazia rusă din Ucraina îl are asupra securităţii energetice la nivel global şi a evidenţiat rolul pe care Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai importanţi producători şi exportatori de petrol şi gaze din lume, îl pot avea în atenuarea dezechilibrelor cauzate de comportamentul iresponsabil al Rusiei.

La solicitarea omologului emiratez, ministrul Aurescu a prezentat evaluarea părţii române cu privire la perspectivele conflictului din Ucraina. De asemenea, a subliniat necesitatea sprijinirii R. Moldova pentru a face faţă crizei generate de Rusia şi a exprimat sprijinul ferm al României pentru acordarea statutului de stat candidat la aderarea Ucrainei şi R. Moldova.

Cei doi miniştri de externe au detaliat şi despre perspectivele soluţionării conflictului din Yemen, ministrul emiratez apreciind poziţia constantă şi fermă a României de condamnare a atacurilor rebelilor houthi asupra teritoriului emiratez. De asemenea, cei doi miniştri au abordat pe larg şi relaţia cu Iran şi perspectivele de progres în dosarul nuclear iranian.

Şefii diplomaţiilor română şi emirateză au analizat şi rolul global în creştere al Uniunii Europene ca efect al crizei pandemice şi războiului din Ucraina şi au discutat despre rolul Statelor Unite în plan global, ministrul Aurescu evidenţiind parteneriatul strategic solid româno-american.

Ministrul emiratez a acceptat cu plăcere invitaţia ministrului Aurescu de a efectua o vizită în România. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Aurescu a exprimat interesul pentru continuarea cooperării pe domenii de importanţă la Comisia de Cooperare cu Emiratele Arabe Unite

 

Grindeanu: Conducerea Abu Dhabi Ports Group şi-a manifestat interesul pentru investiţii în Portul Constanţa

 

Memorandum de Înţelegere între MTI şi compania guvernamentală Ports Customs and Free Zone Corporation, Dubai

 

 

Ministrul Energiei: România este interesată de achiziţia de GNL, petrol şi produse petroliere din Emiratele Arabe Unite

 

Ministrul de Externe co-prezidează a doua reuniune a Comisiei de cooperare între Guvernul României şi al Emiratelor Arabe Unite

 

Premierul Ciucă - întrevedere cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite; discuţii despre aprovizionarea cu petrol şi gaze

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.