Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România şi-a manifestat sprijinul pentru politica uşilor deschise în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă, care a evidenţiat că opţiunea de aderare a Finlandei şi Suediei reprezintă "un act de voinţă" al acestor ţări, iar NATO şi-a demonstrat "caracterul defensiv, unitatea, soliditatea, consistenţa în acţiune".

"România şi-a manifestat sprijinul pentru politica uşilor deschise în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Opţiunea de aderare a Finlandei şi Suediei reprezintă un act de voinţă al fiecărei naţiuni în parte, iar contextul actual în care Rusia a încălcat orice normă de drept internaţional, a încălcat prevederile Cartei Naţiunilor Unite, a recurs la agresiunea armată împotriva unui stat suveran şi independent a determinat cele două ţări să decidă să devină membre ale unei alianţe care şi-a demonstrat caracterul defensiv, şi-a demonstrat spiritul de solidaritate, şi-a demonstrat unitatea, soliditatea, consistenţa în acţiune şi decizia de a face tot ceea ce este posibil pentru apărarea fiecărui centimetru din teritoriul ţărilor membre. Ca atare, România susţine aceste demersuri", a afirmat Ciucă, la o conferinţă de presă comună cu premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, aflat în vizită de lucru la Bucureşti.

 



Şeful Guvernului de la Lisabona a transmis, la rândul său, că aderarea Finlandei şi Suediei va întări NATO.

 



"Am manifestat sprijinul pentru aderarea Finlandei şi Suediei. Este o opţiune liberă a celor două state, două state care, cu siguranţă, contribuie la întărirea Alianţei Nord-Atlantice. Este unul dintre aspectele importante ale înfrângerii suferite de Rusia, iar NATO s-a întărit odată cu cererea de aderare a Suediei şi Finlandei. Statele membre NATO au nevoie să aprobe această aderare şi în spaţiul diplomatic se vor rezolva aceste probleme pentru a definitiva aderarea şi NATO va fi întărită prin această aderare", a afirmat Costa. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, efectuează o vizită de lucru în România

 

VIDEO Prim-ministrul Portugaliei a fost primit, la Palatul Victoria, de premierul Ciucă

 

VIDEO Premierul Portugaliei, primit la Palatul Cotroceni

 

VIDEO Premierul Portugaliei: Susţinem aderarea României la Schengen; forţele noastre apără graniţele tuturor ţărilor NATO

 

VIDEO Ciucă: România şi Portugalia, state UE şi NATO, demonstrează că pot conta pe sprijinul reciproc

 

VIDEO Ciucă: Acordul româno-portughez în domeniul apărării - deschis către orice formă de cooperare în viitor

 

VIDEO Acord între România şi Portugalia privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti

 

VIDEO Premierul Costa: Forţele armate portugheze - pregătite să răspundă misiunilor NATO

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.