Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că Ministerul Finanţelor va prezenta, în termen de două săptămâni, o analiză privind optimizarea mediului fiscal, precizând că anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare.

 

 

"În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după-amiază, am stabilit ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză, care ulterior va fi discutată şi dezbătută cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu reprezentanţii întregului mediu asociativ şi vom căuta ca prin măsurile pe care le vom lua să asigurăm o optimizare a mediului fiscal. Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea. Odată ce la Ministerul Finanţelor se vor finaliza aceste analize şi se vor finaliza dezbaterile, vom anunţa şi măsurile. (...) Termenul de analiză a fost stabilit la două săptămâni, după care urmează dezbaterea", a spus Ciucă, după ce a participat la Romanian Business Leaders Summit 2022.

El a subliniat că în acest an nu va fi modificat sistemul de impozitare.

"Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare. Nu vom avea taxe noi. Tot ceea ce avem de făcut în continuare este ca să găsim acele soluţii prin care să realizăm această optimizare fiscală. Nu putem să discutăm astăzi, aici, în cadrul în care am participat la o activitate împreună cu mediul de afaceri, de taxe care să vină peste noapte şi să impacteze cât se poate de negativ asupra planurilor de business", a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă a mai spus că Guvernul va căuta să analizeze şi să ia măsuri astfel încât persoanele vulnerabile să fie protejate în continuare.

"Vom căuta în continuare, la nivelul Guvernului, să analizăm şi să facem tot ceea ce depinde de noi astfel încât să continuăm să protejăm persoanele vulnerabile şi, sigur, trebuie să ţinem cont de ceea ce înseamnă impactul pe care evoluţia inflaţiei îl are asupra vieţii cetăţenilor", a arătat premierul.

Întrebat dacă Guvernul ia în calcul acordarea unui nou tip de ajutor, la jumătatea acestui an, pentru salariaţii cu venitul minim pe economie, el a răspuns: "Poate fi o opţiune".

În acelaşi context, premierul a precizat că o discuţie privind majorarea pensiilor în acest an poate avea loc după analiza datelor bugetare înregistrate la finele primului semestru.

"În acest an putem să discutăm despre orice măsură după ce avem o analiză la finele primului semestru. Până atunci nu putem să discutăm despre aşa ceva", a punctat Ciucă. AGERPRES/(A, AS - autori: Florentina Peia, Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Ciolacu: Am decis în coaliţie să începem discuţii pentru un nou pachet de măsuri economice

 

 

Iohannis: Trebuie să investim pentru ca economia să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.