Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a decis, vineri, prelungirea termenului de valabilitate de la 90 la 150 de zile a poliţelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 - garanţii, emise de societăţi împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
 


"Guvernul a aprobat astăzi ordonanţa de urgenţă privind modificarea articolului 262, alineatul 3 indice 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi pentru modificarea OUG nr. 19/2022 privind unele măsuri privind garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale. Guvernul a decis prelungirea termenului de valabilitate a poliţelor de asigurare împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment de la 90 la 150 de zile de la data pronunţării hotărârilor. Sunt contracte de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 - garanţii din Anexa nr. 1 a Legii 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare", a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a explicat că măsura aprobată de Guvern a fost necesară având în vedere consecinţele generate de deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurări cu o cotă ridicată pe piaţă, care deţine în portofoliu poliţe în valoare de aproximativ 6 miliarde de lei aferente contractelor de achiziţie publică, contractelor sectoriale.

"Prin această prelungire, antreprenorii vor putea beneficia de o perioadă de timp suplimentară de 60 de zile pentru a identifica şi constitui noi garanţii, astfel reducând riscul blocării unor proiecte majore de investiţii finanţate din fonduri europene. Doar în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020 contractele care ar fi putut fi afectate de această situaţie totalizează sume de peste 2,9 miliarde de euro", a completat Cărbunaru. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.