Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, context în care au fost discutate şi analizate evoluţiile actuale privind situaţia de securitate din regiune şi implicaţiile multidimensionale ale conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova şi la nivel regional, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, preşedintele Iohannis a reiterat solidaritatea deplină a ţării noastre cu Republica Moldova, analizând împreună cu omologul său noi opţiuni concrete de sprijin pe care România îl poate oferi, în continuare, în această criză, pe toate palierele.

În acest context, şeful statului a informat cu privire la faptul că a semnat joi decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chişinău, la 11 februarie 2022. De asemenea, preşedintele Iohannis a dat asigurări că sprijinul financiar direct în valoare de 10 milioane de euro către Republica Moldova, anunţat de România cu ocazia Conferinţei privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizată la 5 aprilie la Berlin şi co-prezidată de România, Germania şi Franţa, va fi operaţionalizat în perioada imediat următoare.

Au fost abordate şi evoluţiile recente înregistrate în regiunea separatistă Transnistria, preşedintele Iohannis reiterând poziţia ţării noastre privind susţinerea deplină pentru apelul la calm şi responsabilitate al preşedintelui Maia Sandu.

"Cei doi şefi de stat au condamnat, totodată, orice provocări şi tentative de a atrage Republica Moldova în acţiuni care pot pune în pericol pacea şi securitatea Republicii Moldova", arată sursa citată.

Preşedintele Iohannis a reiterat sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi angajamentul ţării noastre de a sprijini în mod activ şi concret acest proces, inclusiv prin asistenţa acordată în această perioadă pentru completarea părţii a doua a chestionarului transmis Republicii Moldova de către Comisia Europeană în vederea fundamentării Opiniei pentru acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE.

La rândul său, preşedintele Maia Sandu a exprimat apreciere şi mulţumiri pentru măsurile de sprijin oferite de România, în special în acest context dificil. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.