Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproximativ 1.000 de persoane au participat duminică, la Slatina, la petrecerea câmpenească organizată de filiala PSD pentru a sărbători Ziua internaţională a muncii, potrivit organizatorilor evenimentului.

Primarul municipiului Slatina, social-democratul Emil Moţ, a punctat că petrecerea câmpenească reuneşte membri de partid din municipiu după perioada de restricţii impuse din cauza pandemiei.

"Avem aici activul de partid de la Slatina, de trei ani de zile nu ne-am mai întâlnit. Este o sărbătoare pe care noi am sărbătorit-o în fiecare an, dar dacă au fost restricţiile impuse din cauza COVID-ului noi nu am mai reuşit să ne întâlnim cu toţii. Acum foarte mulţi membri de partid au venit, toată lumea se bucură, ziua este superbă şi o să ne distrăm cum ne-am distrat noi în fiecare an, aici la PSD, la Slatina, cu mici, cu bere, cu voie bună", a spus Emil Moţ.

 


Foto: (c) Cristina Matei / AGERPRES


Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a amintit că Ziua internaţională a muncii îşi are originea în SUA, la Chicago, iar la petrecerea de la Slatina social-democraţii nu fac politică ci discută amical.

"Noi de fiecare dată ne-am propus să ne întâlnim cu cetăţenii din municipiul Slatina, cu membri noştri de partid, să stăm de vorbă cu ei. Bem o bere, mâncăm un mic, discutăm subiecte diverse, sunt lucruri pe care uneori le pierzi din vedere, ori aici, la firul ierbii, chiar se ştiu toate lucrurile. De aceea e o mare plăcere să ne întâlnim cu colegii noştri şi cu cetăţenii municipiului Slatina. Nu facem politică astăzi, stăm de vorbă, toate chestiunile sunt amicale, fără politică, fără decizii politice, fără nimic", a declarat Paul Stănescu.

 


Foto: (c) Cristina Matei / AGERPRES


Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a afirmat că social-democraţilor din Slatina, care sărbătoresc Ziua muncii prin petrecere la iarbă verde de mai mulţi ani, nu le este ruşine cu astfel de evenimente.

"E o sărbătoare pe care PSD Slatina a sărbătorit-o de fiecare dată, suntem alături de membrii şi militanţii organizaţiei noastre, ne face plăcere să ne întâlnim cu toţii, cu voie bună, lumea să se simtă bine. (...) Să nu uităm că această sărbătoare a plecat din America şi nu de la comunişti, cum încearcă unii să sugereze. E adevărat, poate românii au ridicat la nivel de artă această sărbătoare, dar, cu toate acestea, este o sărbătoare a noastră şi nu ne ruşine cu ea", a conchis Oprescu.

 


Foto: (c) Cristina Matei / AGERPRES


Petrecerea cu muzică populară, mici şi bere a avut loc în municipiul Slatina, în pădurea din proximitatea râului Olt. /AGERPRES/(A - autor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.