Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit vineri, la Palatul Victoria, pe omologul său bulgar, Kiril Petkov, care efectuează o vizită de lucru în România.

 



Iniţial, premierul Bulgariei trebuia să ajungă la Palatul Victoria la ora 11,30, însă Executivul a anunţat că programul s-a decalat.

Cei doi prim-miniştri au programate convorbiri tete-a-tete, precum şi participarea la ceremonia de semnare a acordului între Guvernul României şi cel al Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno - bulgară a punctului internaţional de frontieră Giurgiu - Ruse feribot. Ulterior, va avea loc întâlnirea în plen a celor două delegaţii.

Premierul român, omologul bulgar şi comisarul european pentru Transport vor susţine o conferinţă de presă comună la Palatul Victoria.

Prim-ministrul bulgar va avea vineri o întrevedere şi cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

În contextul vizitei la Bucureşti a delegaţiei bulgare, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, se întâlneşte vineri, la sediul MApN, cu omologul bulgar, Dragomir Zakov. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.