Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat vineri că a convenit cu prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, să reconfirme împreună sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, să condamne agresiunea forţelor armate ruse şi să susţină ca atrocităţile şi crimele de război să fie duse în faţa instanţelor de judecată internaţionale.

 



Şeful Executivului a susţinut o conferinţă de presă comună cu omologul bulgar, Kiril Petkov, şi comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

"Discuţia de astăzi a fost una foarte productivă, beneficiind de subiecte de interes comun şi, bineînţeles, de prezenţa doamnei comisar, în mod deosebit pentru ceea ce a constituit unul dintre subiectele principale, şi anume modalitatea în care putem să dezvoltăm programele comune de transport şi interconectare. Desigur, am început discuţia noastră pornind de la contextul de securitate. Domnul prim-ministru a venit la Bucureşti după ce a efectuat o vizită în Ucraina, la Kiev, amândoi am fost în această săptămână la Kiev", a declarat Nicolae Ciucă.

El a spus că a fost discutată situaţia deosebit de complexă generată de invazia forţelor armate ruse în Ucraina.

"Am reconfirmat împreună sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi, de asemenea, am condamnat împreună agresiunea forţelor armate ruse şi, în mod deosebit, atrocităţile şi crimele de război, loviturile care au produs decesul civililor, al femeilor şi copiilor, distrugerile de şcoli şi spitale nejustificate, neprovocate şi absolut ilegale. Şi am convenit, de asemenea, să susţinem împreună ca tot ceea ce s-a întâmplat acolo să poată să fi identificat şi dus în faţa instanţelor de judecată internaţionale", a spus Ciucă. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Preşedintele Iohannis a subliniat la întâlnirea cu premierul Petkov importanţa majoră a operaţionalizării rapide a interconectorului Bulgaria-Grecia

 

Ciucă: Acordul cu Bulgaria semnat la Bucureşti va permite deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei la Giurgiu-Ruse

 

VIDEO Premierul Bulgariei, primit la Palatul Cotroceni
 

VIDEO Premierul Bulgariei, primit la Palatul Victoria

 

Programul anunţat iniţial pentru vizita premierului Bulgariei în România se va decala

 

Premierul Bulgariei - vineri, în vizită de lucru la Bucureşti

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.