Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că în opinia sa nu există posibilitatea declanşării unui război în Republica Moldova.

"Ne îngrijorează ceea ce se întâmplă în jurul ţării noastre, atunci când este vorba de conflicte, în acest moment vedem o încercare de a crea un conflict în această zonă, care, după analizele noastre, nu are şanse să se dezvolte. Sigur că Republica Moldova gestionează această situaţie, sunt într-o situaţie de a verifica, de alarmă, de supraveghere a acestei situaţii, dar nu vedem ca fiind o problemă aceasta", a spus Dîncu, la Cercul Militar Naţional.

Întrebat de ziarişti despre cum este afectată România de declaraţiile potrivit cărora ţara noastră ar dori să anexeze Republica Moldova, Dîncu a arătat că nu suntem afectaţi şi că nu există o posibilitate de război în Republica Moldova.

"Ne afectează numai în măsura în care devenim cutie de rezonanţă pentru propaganda Moscovei. Atunci ne afectează. Ei în fiecare zi caută în războiul acesta complex, hibrid, să afecteze, să atingă opinia publică din zonă care sprijină Ucraina. Nu ne afectează şi nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova. Vă amintesc că Republica Moldova este neutră din punct de vedere militar, politic", a mai afirmat Dîncu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.