Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, s-a întâlnit vineri cu membrii Partidului Naţional Liberal din Brăila, Galaţi şi Buzău, ocazie cu care primarii liberali i-au transmis care sunt problemele comunităţilor pe care le administrează, cum ar fi proiecte întârziate, birocraţie excesivă, lipsă de personal, salarizare inadecvată.

''Astăzi, la Brăila şi Buzău, m-am întâlnit cu membrii Partidului Naţional Liberal din trei organizaţii importante: Brăila, Galaţi şi Buzău. M-a bucurat deschiderea cu care mi-au vorbit primarii şi sinceritatea cu care au spus care sunt problemele comunităţilor pe care le administrează: proiecte sau chiar programe întârziate, birocraţie excesivă, lipsă de personal, salarizare inadecvată sau constrângeri nejustificate în aplicarea unor regulamente. Le-am mulţumit oamenilor pentru încredere şi le-am amintit că uşa sediului central al partidului este permanent deschisă, că vom întreprinde demersuri pentru rezolvarea problemelor întâmpinate în comunităţile locale'', a scris premierul pe Facebook.

 



El a arătat că, în calitate de prim-ministru, şi-a asumat responsabilitatea de a demara cât mai multe proiecte, în cel mai scurt timp.

''Acestea se vor adresa, în principal, dezvoltării comunităţilor locale şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor. Până la sfârşitul lunii mai vom organiza o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali, pentru a discuta despre proiecte, programe, axe de finanţare, toate atât de necesare. Îmi doresc să găsim împreună soluţii, dar am nevoie de sprijinul tuturor liberalilor pentru a termina ce am început şi pentru a demara proiecte care sa scoată România din criză'', a spus Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.