Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, în cadrul discuţiilor fiind convenită continuarea unei cooperări strânse, astfel încât să fie asigurat un progres durabil în gestionarea dosarelor de mediu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, schimbul de opinii a evidenţiat necesitatea ca protecţia mediului să se menţină în atenţie permanentă la nivelul Executivului, printr-o abordare integrată, nefiind doar apanajul specific al ministerului cu atribuţii directe în domeniu.

"A fost recunoscută nevoia unui progres rapid în implementarea de către România a măsurilor adecvate pentru creşterea calităţii aerului, închiderea depozitelor neconforme de deşeuri şi a instrumentelor de combatere a tăierilor ilegale de arbori", se arată în comunicat.

În acest context, premierul Ciucă a subliniat angajamentul direct, personal, şi al echipei guvernamentale pentru implementarea corespunzătoare a legislaţiei europene de mediu şi implicarea pro-activă în soluţionarea procedurilor de infringement în curs.

Totodată, şeful Executivului a confirmat că în plan naţional există o viziune integrată privind protecţia mediului, însă este necesar ca deciziile concrete să ţină cont şi de context.

"A exemplificat cu faptul că "înverzirea" sectorului energetic trebuie să ia în considerare actuala criză. A reamintit importanţa deosebită pe care România o acordă energiei nucleare şi gazelor naturale ca surse de energie de tranziţie", se spune în comunicat.

De asemenea, acesta a subliniat rolul educaţiei şi al tinerilor în susţinerea eforturilor legate de tranziţia ecologică şi de protecţia mediului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.