Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat vineri că va merge la congresul PNL de duminică şi că moţiunea cu care candidează premierul Nicolae Ciucă la conducerea partidului trebuie votată de toţi participanţii la congres, pentru că altfel liberalii rămân fără preşedinte, fiind singura candidatură.

Întrebat, la Senat, dacă va participa la congresul PNL de duminică, la care se alege noul preşedinte al partidului, Cîţu a spus: "Cred că trebuie să participăm toţi. Dacă nu, nu o să fie ales (Nicolae Ciucă - n.r.). Este o singură moţiune şi suntem obligaţi să participăm. Nu avem decât să votăm. Dacă nu votăm, nu avem preşedinte, este o singură moţiune şi trebuie să o votăm toţi. Eu nu vă spun cum voi vota eu, dar vă spun că trebuie să votăm, altfel nu avem ce face".

Cîţu a mai spus că ar fi fost o oportunitate la acest congres şi pentru alţi liberali să candideze la funcţia de preşedinte al partidului.

"Eu am candidat, am câştigat. Acum, dacă mai voia şi altcineva să candideze, putea să candideze, era o oportunitate. Nu au dorit", a afirmat acesta.

Florin Cîţu a arătat că nu va candida pentru vreo funcţie în conducerea partidului, pentru că este deja membru de drept în Biroul Executiv.

"Sunt membru de drept în BEx al PNL, orice funcţie are un singur vot acolo, pot să îmi exprim opiniile în interior", a susţinut fostul lider al partidului. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.