Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România în care afirmă că trebuie dezvoltate oraşe verzi, fără poluare, rezistente la schimbările climatice şi ale căror resurse sunt bine protejate şi utilizate în mod eficient, arătând că există o multitudine de instrumente în acest sens, unul fiind PNRR care trebuie valorificat la maximum.

"Provocările ultimilor ani ne-au demonstrat că trebuie să construim oraşe reziliente şi sustenabile, capabile să facă faţă cu succes unor potenţiale crize. În acest sens, este nevoie de deschiderea dumneavoastră pentru adoptarea unor soluţii locale la problemele globale. Trebuie să dezvoltăm oraşe verzi, fără poluare, rezistente la schimbările climatice şi ale căror resurse sunt bine protejate şi utilizate în mod eficient", a afirmat Iohannis, în mesajul transmis de consilierul de stat Cătălina Galer.

Şeful statului a arătat că, în prezent, România beneficiază de o multitudine de instrumente europene menite să faciliteze modernizarea şi dezvoltarea statului, dar mai ales a comunităţilor locale, punctând că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă un astfel de instrument care trebuie valorificat la maximum.

"Utilităţi publice performante, şcoli şi spitale moderne, drumuri asfaltate şi infrastructură de transport eficientă - toate acestea ar trebui să devină în câţiva ani o constantă a fiecărei comunităţi locale", a declarat preşedintele Iohannis.

El subliniază că implementarea eficientă şi la timp a proiectelor de investiţii cuprinse în PNRR depinde şi de implicarea administraţiilor publice locale.

"De multe ori, dumneavoastră aţi oferit soluţii mai simple şi mai eficiente în raport cu nevoile cetăţenilor. De exemplu, dată fiind criza energetică pe care o traversăm, o soluţie indispensabilă vizează proiectele de eficienţă energetică de la nivelul instituţiilor şi comunităţilor locale, proiecte care să fie susţinute în mod adecvat prin politici guvernamentale", a afirmat Iohannis.

El s-a exprimat pentru găsirea de noi modalităţi de rezolvare a unor probleme din educaţie, infrastructură, sănătate, economie, digitalizare, energie sau mobilitate urbană, subliniind că aceste domenii cer o abordare comună în exercitarea activităţii Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România şi o bună colaborare între autorităţile statului, bazată pe transparenţă şi integritate.

"Misiunea de a administra o comunitate nu este deloc uşoară, iar încrederea oferită de cetăţeni reclamă rezultate concrete şi pe termen lung. Pandemia de COVID-19, care a marcat ultimii doi ani, a pus presiuni uriaşe asupra resurselor pe care a trebuit să le gestionaţi. În acelaşi timp, a devenit şi mai evidentă importanţa modernizării sistemelor publice de servicii, atât pentru a răspunde necesităţilor de zi cu zi ale cetăţenilor, cât şi pentru a face faţă mai bine unor situaţii neprevăzute sau urgente. Spitalele au fost copleşite de numărul mare de pacienţi infectaţi şi s-a resimţit nevoia unor dotări şi echipamente medicale moderne. În privinţa educaţiei, trecerea la învăţământul online a ridicat problema modernizării şi în acest domeniu. De altfel, încurajez ca toate avantajele aduse de învăţământul online şi de adaptarea la un mod de predare mai flexibil să fie integrate în practică şi pe viitor. În această perioadă, multe oraşe, în special cele din apropierea graniţei României cu Ucraina, gestionează un mare flux de refugiaţi. În urma atacurilor atroce ale Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, milioane de ucraineni s-au văzut nevoiţi să fugă din calea războiului. Este o dramă umanitară de proporţii şi le mulţumesc tuturor autorităţilor locale care fac tot posibilul să ajute şi să aline suferinţa inimaginabilă a acestor oameni", a afirmat şeful statului în mesaj.

El a arătat că provocările actuale sunt tot mai diverse şi necesită o mai bună capacitate de adaptare, context în care se impun o permanentă colaborare între instituţii, dar şi mai multă transparenţă şi comunicare cu oamenii.

"Modul de funcţionare a structurilor administrative locale trebuie să ţină cont de realităţile demografice, sociale, culturale şi economice regionale. Descentralizarea rămâne una dintre priorităţile cheie ale administraţiei publice din România, un demers care, din păcate, nu a avansat atât de mult în ultimii ani", a spus Iohannis.

El a precizat că, la nivel local, succesul bunei guvernări depinde de înţelegerea nevoilor cetăţenilor şi de modul în care administraţia reuşeşte să răspundă rapid, eficient şi transparent acestor nevoi. Şeful statului a punctat importanţa implicării cetăţenilor în procesul decizional şi a acţiunii autorităţilor ca un partener real al acestora.

"Modernizarea serviciilor publice, precum şi a infrastructurii, adaptarea lor la noile cerinţe şi la un context aflat într-o permanentă dinamică reprezintă provocări pentru orice comunitate locală, fie că vorbim de marile oraşe sau de localităţile mai mici. Indiferent de locul în care trăiesc, cetăţenii îşi doresc acelaşi lucru: servicii publice rapide, eficiente şi de înaltă calitate", a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a apreciat faptul că din ce în ce mai multe administraţii locale operează cu concepte precum Smart City sau Green City şi au început să îşi digitalizeze cât mai mult serviciile, în beneficiul locuitorilor.

"Sunt convins că investiţiile constante în dezvoltarea acestor modele reprezintă viitorul comunităţilor noastre", a afirmat Iohannis. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.