Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Situaţia din Republica Moldova este ''stabilă'', iar autorităţile fac tot posibilul să o păstreze din punct de vedere economic, politic şi social şi pentru a primi refugiaţi din Ucraina, a declarat, marţi, ambasadorul Victor Chirilă, la finalul unei întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

"Situaţia este stabilă, autorităţile fac tot posibilul să păstreze stabilitatea şi economică şi politică şi socială, au făcut tot posibilul pentru a primi fluxul de refugiaţi care vin din Ucraina. Deci, s-au deschis puncte de frontieră la Palanca şi Otaci. Dăm dovadă de solidaritate şi ospitalitatea necesară. Cetăţenii din Ucraina sunt primiţi atât în privat, cât şi în punctele de primire deschise de autorităţi. Ieri, pe teritoriul Republicii Moldova, erau peste 36.000 de cetăţeni din Ucraina. (...) Facem tot posibilul pentru a ajuta cetăţenii Ucrainei", a declarat ambasadorul, la Palatul Parlamentului.

Întrebat care crede că sunt consecinţele economice în contextul conflictului din Ucraina, Chirilă a precizat că "deocamdată autorităţile au făcut tot posibilul să păstreze stabilitatea economică".

"Nu există mari îngrijorări. Dar, sigur că ne dorim o susţinere tot mai importantă din partea partenerilor noştri strategici - România, Uniunea Europeană, în special pentru a asigura securitatea alimentară, de asemenea securitatea energiei. Avem nevoie şi de susţinere importantă în acest sens. (...) Facem tot posibilul să nu ne implicăm în acest conflict, dar să ajutăm cu tot ce putem cetăţenii din Ucraina. Şi facem tot posibilul pentru un dialog la pace. Noi întotdeauna am optat pentru dialog şi pentru negocieri pentru a asigura pacea în regiune şi stabilitatea în regiune", a adăugat Victor Chirilă.

Potrivit acestuia, Republica Moldova are nevoie de echipamente pentru a securiza cât mai bine frontierele. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.