Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocată de preşedintele Klaus Iohannis, a început, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO şi măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că discuţia din CSAT va avea în vedere impactul unui posibil conflict asupra României şi va propune un set de măsuri în acest context.

"Discuţia se va axa pe problema impactului unui posibil conflict asupra României, atât impactul economic, impactul cu privire la rezilienţa generală a societăţii noastre, impactul asupra opiniei publice şi vom propune un set de măsuri pentru că în această situaţie, chiar dacă nu se pune problema unei intervenţii militare a NATO, indiferent de ceea ce se întâmplă, sigur că vor fi consecinţe în lanţ asupra securităţii zonei şi cred chiar şi asupra întregii Europe, pentru că este vorba de lanţul de aprovizionare cu energie, este vorba de sistemul bancar şi alte lucruri", a spus Dîncu.

El a adăugat că "nu se pune problema de a trimite soldaţi sau echipamente în Ucraina". "Dacă vă uitaţi şi în regulile NATO, nici NATO nu poate să facă acest lucru, pentru că dislocarea oricăror trupe se poate face numai în cazul în care este ameninţată o ţară membră a NATO. În cazul Ucrainei nu este vorba de asta", a detaliat ministrul Apărării.

Întrebat de o eventuală activare a rezerviştilor din armată, Vasile Dîncu a spus că "nu suntem într-o asemenea situaţie".

Şedinţa CSAT a fost convocată de preşedintele Klaus Iohannis după ce vinerea trecută a avut o întâlnire la Palatul Cotroceni cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situaţia de securitate de pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.