COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă
Preşedintele liberalilor, Florin Cîţu, a afirmat marţi seara că cei care doresc acum organizarea unui congres în PNL sunt "duşmanii" partidului, iar aceştia "nu sunt înăuntrul PNL''.
"Ştiţi cine doreşte un congres în PNL? Duşmanii PNL, iar aceştia nu sunt înăuntrul PNL. Vă spun că nu există în PNL duşmani ai PNL chiar şi astăzi. Să ştiţi că sunt dintre filiale care au votat împotriva acestui compromis, acestei coaliţii cu PSD. Dar când a fost vorba de a fi la guvernare şi de a avea şi prefecţi şi secretari de stat, toate filialele au venit şi au cerut (...). Mai este un lucru pe care l-am tot văzut (...). Nemulţumiţii sunt aceiaşi care erau şi în 2004, şi în 2012, şi în 2016, şi acum. Cam aceiaşi care nici nu au curaj să intre într-o competiţie", a precizat Cîţu, la Digi 24.
Fiind întrebat cum comentează faptul că sunt nemulţumiri din partea unor filiale PNL privind obţinerea de funcţii, el a răspuns: "În această negociere cu PSD, PNL îi reveneau, prin algoritm, 17 prefecţi. Am ieşit din negociere cu 18 prefecţi. Orice am spune, oriunde, este un succes să ai un prefect mai mult. Cum sunt ei împărţiţi în interior bineînţeles că nu vei putea să împarţi 18 la 48 de filiale, să spui că i-ai mulţumit pe toţi. Unii dintre ei vor fi nemulţumiţi. Ceea ce am vrut să fac acum, 14 prefecţi au rămas la fel cum erau înainte, au fost patru filiale care nu au avut prefect nici în guvernarea Orban şi nici în guvernarea Cîţu, care au acum prefect. A fost un mod de a da către câteva filiale (...). Bineînţeles că la celelalte filiale ar putea să aibă o nemulţumire şi îi înţeleg şi este normal. Dar le-am spus colegilor mei că eu înţeleg când vrem să criticăm, dar aş vrea să fie şi să vină şi cu soluţii".
Referitor la cele trei nume vehiculate ca posibili succesori la şefia partidului: Ilie Bolojan - Bihor, Iulian Dumitrescu - Prahova, Dan Motreanu - Giurgiu, Cîţu a spus că aceştia sunt oameni cu experienţă, care au demonstrat reale calităţi liberale, iar dacă doresc să candideze o pot face la următorul congres al partidului, în 2025.
"Sunt colegii mei din partid, sunt oameni care au experienţă, oameni care au demonstrat. Domnul Bolojan a fost primar, este preşedinte de Consiliu Judeţean, domnul Motreanu este europarlamentar, domnul Iulian Dumitrescu este preşedinte de Consiliu Judeţean, fost parlamentar. Deci toţi au demonstrat, sunt oameni liberali, cu toţii bineînţeles la următoarele alegeri pot să candideze şi, dacă vor câştiga, vor câştiga când sunt alegeri, avem congres în 2025", a conchis liderul liberal. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |