COD GALBEN: 24-01-2022 ora 11 Intre 11:30 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55...60 km/h in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău; COD GALBEN: 24-01-2022 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 70...80 km/h, zăpadă spulberată in Județul Buzău; COD GALBEN: 24-01-2022 ora 10 Intre 10:00 si 14:00 se va semnala local și temporar, intensificări ale vântului cu rafale de 55...65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, consideră că propunerea liderului PSD, Marcel Ciolacu, ca TVA să fie redusă de la 1 februarie pentru energia electrică şi gazele naturale reprezintă "o postare electorală" şi speră că o astfel de măsură a fost discutată mai întâi cu Ministerul Finanţelor, pentru a se asigura că există resursele necesare.

"Este o postare electorală, dar trebuie să le aducem aminte colegilor de coaliţie că alegerile sunt în 2024. E foarte important în acest moment să găsim soluţiile pentru români şi cele mai importante sunt soluţiile. Presupun că (Marcel Ciolacu - n.r.) a discutat cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Finanţelor i-a spus că este posibil acest lucru, nu presupun că este doar o promisiune goală şi o promisiune făcută în stil politicianist. Presupun că a avut această discuţie şi că acest cost, care va fi mare, sau reducere de venituri la buget prin această reducere a TVA poate să fie compensat în altă parte - presupun. TVA zero înţeleg că a mai încercat Dragnea, din ce ştiu eu, şi a fost un proiect care nu a putut să fie implementat (...). Ar fi păcat să avem o promisiune făcută românilor, că este posibil să facem acest lucru şi ne permitem, şi apoi să vedem că nu se poate, că nu se încadrează în buget", a declarat Cîţu marţi seara, la TVR1.

Florin Cîţu a făcut referire la responsabilitatea preşedintelui PSD, în momentul în care se fac promisiuni care pot duce la o diminuare a veniturilor bugetului de stat şi la o creştere a deficitului.

"Eu presupun că preşedintele PSD este un om responsabil, care, atunci când a venit cu această măsură, a discutat-o întâi cu Ministerul Finanţelor, s-a asigurat că există resursele necesare şi că putem să facem acest lucru. Altfel, doar pe hârtie putem să spunem multe şi promisiuni se pot face multe, şi de creşteri de salarii, şi de pensii, şi tăieri de TVA. Toate înseamnă, de fapt, cheltuieli mai mari la buget, venituri mai mici la buget şi un deficit mai mare. Proba este atunci când trebuie să venim cu resursele", a opinat liderul PNL.

Întrebat şi despre trimiterile din postarea lui Marcel Ciolacu către preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, Florin Cîţu a apreciat că acestea reprezintă "un mod mai puţin elegant pentru un partener de coaliţie de a comunica o măsură celorlalţi parteneri" şi a spus că va discuta în coaliţie despre acest mod de comunicare şi de adresare. AGERPRES (A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.