Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

Guvernul a adoptat această ordonanţă de urgenţă pe 27 septembrie.

Noua instituţie va înlocui CERT-RO. În perioada următoare, DNSC urmează să preia personalul, infrastructura şi atribuţiile fostului CERT-RO. Directoratul este conceput ca o instituţie civilă de anvergură, capabilă să devină în scurt timp un Centru de excelenţă recunoscut pe plan internaţional şi naţional.

Legea stabileşte că DNSC are responsabilităţi privind securitatea cibernetică a spaţiului cibernetic naţional civil, componentă a securităţii naţionale. Actul normativ mai stipulează că instituţia "îndeplineşte atribuţiile de autoritate competentă de securitate cibernetică la nivel naţional pentru furnizorii de servicii de găzduire/hosting, de servicii tip cloud şi furnizorii de reţele de distribuţie de conţinut".

"Prin derogare de la prevederile art.16 alin.(l) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, personalul nominalizat în echipele proiectelor finanţate prin programe, instrumente, mecanisme, fonduri europene sau internaţionale în care DNSC participă, este plătit la tariful orar/zilnic/lunar specificat prin contractul de finanţare. În cazul în care contractul de finanţare nu specifică tariful orar/zilnic/lunar, se utilizează plafoanele stabilite în Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare aflat în vigoare", mai prevede legea. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.