Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că implicarea medicilor de familie în extinderea capacităţii de testare a pacienţilor, în aplicarea tratamentului şi monitorizarea persoanelor cu forme uşoare de COVID-19, precum şi în informarea cetăţenilor cu privire la vaccinare constituie măsuri care se impun pentru a face faţă valului 5 al pandemiei.

Ciucă a precizat, înainte de şedinţa de guvern, că a avut împreună cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, o întâlnire cu medicii de familie, în cadrul căreia a făcut un apel ca aceştia să continue eforturile pentru depăşirea pandemiei.

"Vom începe şedinţa de guvern cu câteva detalii referitoare la continuarea activităţilor necesare pregătirii gestionării valului 5 al pandemiei COVID-19 şi, desigur, cele referitoare la continuarea campaniei de vaccinare. Astăzi, împreună cu domnul ministru Rafila am avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie, pe care îi considerăm ca fiind cei mai aproape de cetăţeni şi cei care cunosc cel mai bine comunităţile locale. Am făcut apel la dumnealor să continue eforturile pe care le-au făcut până acum, astfel încât împreună să putem depăşi cu bine - şi sperăm într-o perioadă cât mai scurtă - pandemia de COVID-19", a afirmat Ciucă.

 



El a spus că a aflat că 90% dintre medicii de familie sunt vaccinaţi, ceea ce reprezintă un "lucru îmbucurător".

"Consider că un lucru demn de subliniat este faptul că acesta poate fi considerat ca fiind cel mai elocvent exemplu de încredere în ştiinţă pe care cei care desfăşoară această activitate zi de zi îl dau faţă de cei cărora le acordă asistenţă medicală", a adăugat Ciucă.

Premierul a mai spus că se urmăreşte amplificarea rolului şi relevanţei medicilor de familie în combaterea pandemiei.

"Pe acest pilon construim rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei şi, practic, urmărim amplificarea rolului şi relevanţei pe care dumnealor le au în noul plan pe care l-au realizat colegii noştri de la Ministerul Sănătăţii şi considerăm că, prin implicarea dumnealor în extinderea capacităţii de testare a pacienţilor, aplicarea tratamentului şi monitorizarea persoanelor cu forme uşoare ale bolii, precum şi informarea cetăţenilor cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 constituie măsuri care se impuneau pentru a putea să facem faţă valului 5 al pandemiei COVID-19", a subliniat Nicolae Ciucă.

Guvernul va aloca toate resursele necesare pentru susţinerea sistemului sanitar, a dat asigurări premierul.

"Împreună cu măsurile prezentate de către domnul ministru al Sănătăţii ieri, aceste acţiuni vin să pregătească cât mai eficient capacitatea noastră de răspuns la valul 5. La nivelul Guvernului vom asigura resursele necesare pentru a susţine sistemul sanitar să facă faţă efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiştii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare", a arătat şeful Executivului. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.