COD GALBEN: 26-01-2022 ora 20 Intre 20:30 si 23:00 se va semnala ploaie și burniță care local vor depune polei in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 26-01-2022 ora 20 Intre 20:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90...100 km/h, spuberând zăpada in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 26-01-2022 ora 18 Intre 18:50 si 22:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70-80 km/h, spulberând zăpada in Județul Vâlcea; COD GALBEN: 26-01-2022 ora 18 Intre 18:40 si 22:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 90...100 km/h, spulberând zăpada in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind acreditarea Iuliei-Raluca Matei în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Potrivit MAE, Iulia-Raluca Matei este diplomat de carieră din anul 2003 şi a parcurs toate etapele profesionale până la gradul diplomatic de ambasador, pe care îl deţine în prezent. Cariera sa diplomatică a fost asociată în mod constant de relaţiile cu Uniunea Europeană şi statutul României de stat membru al Uniunii Europene.

A fost numită în 8 noiembrie 2019 în funcţia de secretar de stat, a deţinut, începând cu aprilie 2013, funcţia de director general adjunct şi ulterior, din 2016, director general al Departamentului Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În această calitate, a fost responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE. Ea a coordonat activitatea Departamentului Uniunea Europeană pe durata pregătirii şi exercitării primei Preşedinţii a României la Consiliul UE, desfăşurate în intervalul 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

După aderarea României la Uniunea Europeană, începând cu aprilie 2007 şi până în iulie 2012, aceasta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană de la Bruxelles, iar în perioada 2003-2007 a făcut parte din echipa Departamentului Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Iulia-Raluca Matei a absolvit, în anul 2001, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, secţia franceză, din cadrul Universităţii Bucureşti şi ulterior a obţinut o diplomă de master în instituţii şi politici UE, la Institutul de Studii Europene din cadrul Universităţii Libere din Bruxelles. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.