Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liberalii sunt o forţă politică vie, activă şi capabilă să ducă mai departe România alături de aliaţii şi partenerii săi occidentali, a declarat miercuri, la Horezu, judeţul Vâlcea, premierul Nicolae Ciucă, prezent la ceremonia de comemorare a 88 de ani de la moartea marelui om politic liberal Ion Gheorghe Duca.

Şeful Guvernului a afirmat că "liberalismul trăieşte într-o Românie europeană care îşi asumă vocaţia occidentală şi transatlantică".

"Astăzi, aici, la statuia lui I. Gh. Duca, suntem dovada vie că liberalismul trăieşte într-o Românie europeană care îşi asumă vocaţia occidentală şi transatlantică, cea care ne garantează azi că cei care au visat şi luptat pentru independenţă, unire, democraţie şi progres au urmaşi care să le împlinească şi să le păstreze viziunea. Pentru noi, liberalii, a face dreptate şi a promova progres aşa cum şi-a dorit I.Gh. Duca sunt datorii de onoare. Premierul Duca a fost condus pe ultimul drum de 400.000 de români. Sfârşitul lui tragic ne arată că eroismul nu este o vocaţie exclusiv militară", a afirmat Ciucă.

 


Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES

 

El a arătat că Duca şi-a asumat sacrificiul suprem "pentru a face ce este mai bine pentru semenii săi, combaterea extremismului, păstrarea legăturilor fundamentale cu puterile occidentale care garantau României şi românilor integritatea teritorială, viaţa democratică şi bunăstarea economic".

 


Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES

 

"Cei care sunt tentaţi să vadă în politicieni etaloane ale responsabilităţilor scăzute sau neasumate au în destinul asumat al lui Duca dovada sacrificiului suprem pe care un om politic şi l-a asumat pentru a face ce este mai bine pentru semenii săi, combaterea extremismului, păstrarea legăturilor fundamentale cu puterile occidentale care garantau României şi românilor integritatea teritorială, viaţa democratică şi bunăstarea economică. Liberalii care aveau să supravieţuiască extremismului de dreapta aveau să fie decimaţi de totalitarismul de stânga. De aceea, astăzi, noi, liberalii, suntem o forţă politică vie, activă şi capabilă să ducă mai departe România alături de aliaţii şi partenerii săi occidentali. Astfel, ne bucurăm că moştenirea înaintaşilor noştri nu se pierde şi sporeşte şansa românilor de a se bucura de pace şi bunăstare", a mai afirmat premierul Nicolae Ciucă.

 


Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES

 

El a fost însoţit la evenimentul de la Vâlcea de preşedintele Senatului şi al Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu.

 


Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES

 

La finalul discursului său, Nicolae Ciucă a depus o coroană de flori la statuia lui Ion Gheorghe Duca din centrul localităţii Horezu. AGERPRES / (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.